• PRO TV
  • EXCLUSIV! Alexandra Căpitănescu, dezvăluiri incendiare din spatele succesului de la Eurovision. Ce planuri are câștigătoarea Vocea României după ce a făcut întreaga lume să vorbească despre România: „Am avut câteva secunde în care ne-am gândit că poate avem șanse să fim locul 1”​

EXCLUSIV! Alexandra Căpitănescu, dezvăluiri incendiare din spatele succesului de la Eurovision. Ce planuri are câștigătoarea Vocea României după ce a făcut întreaga lume să vorbească despre România: „Am avut câteva secunde în care ne-am gândit că poate avem șanse să fim locul 1”​

EXCLUSIV! Alexandra Căpitănescu, dezvăluiri incendiare din spatele succesului de la Eurovision. Ce planuri are câștigătoarea Vocea României după ce a făcut întreaga lume să vorbească despre România: „Am avut câteva secunde în care ne-am gândit că poate avem șanse să fim locul 1”​

România a obținut anul acesta unul dintre cele mai bune rezultate din ultimii ani la Eurovision, iar momentul reprezentantei noastre a fost intens comentat în toată Europa.

Gallery

Piesa ”Choke Me”, lansată de Alexandra Căpitănescu, a atras atenția încă de la lansare, iar prestația de pe scenă a stârnit atât reacții pozitive, cât și controverse. Într-un interviu acordat în exclusivitate pentru protv.ro, artista a vorbit despre emoțiile trăite la Eurovision, presiunea din spatele concursului, reacțiile publicului și schimbările care au apărut în viața ei după competiție.

Felicitări pentru rezultatul remarcabil pe care l-ai obținut la Eurovision! Ai adus României unul dintre cele mai bune rezultate din istoria recentă a competiției. Care a fost primul gând pe care l-ai avut în momentul în care ai auzit numele României?

În primul rând, am fost foarte mândră, și bucuroasă, și am știut că românii se vor bucura la maximum, deoarece, în ultimii ani, România nu a avut rezultate atât de bune și, acum, după foarte mult timp, locul 3 este o mare onoare și cred că asta a stârnit foarte mult interesul românilor pentru Eurovision.

Cu toții ne-am bucurat și ăsta cred că este doar începutul. Suntem foarte recunoscători pentru voturile publicului care, până la urmă, ne-a salvat.

”Choke Me” a fost una dintre cele mai comentate piese ale ediției din acest an. Te-ai așteptat ca mesajul și energia melodiei să provoace un asemenea val de reacții în toată Europa?

Nu m-am așteptat să fie chiar atât de comentată piesa mea. În momentul în care am decis ca titlul să rămână ”Choke Me”, m-am gândit că este posibil să stârnească anumite discuții, dar nu m-am așteptat să se ducă atât de departe.

În schimb, indiferent dacă îți plăcea sau nu piesa, cred că mulți oameni au fost atenți în seara semifinalei să vadă, totuși, ce a făcut România cu piesa asta și cum a fost pusă în scenă. Din toată controversa am extras partea plină a paharului.

În spatele unui show de trei minute există luni întregi de muncă și presiune. Care a fost cel mai greu moment pentru tine în toată aventura Eurovision?

Cel mai greu moment a fost să trăiesc cu virusul pe care l-am luat cu două zile înainte de semifinală și să mă concentrez pe ce am de cântat, chiar dacă vocea mea nu era 100% sănătoasă. Am încercat să mă montez și am avut persoane în jurul meu care m-au ajutat. Mi-am dat seama că nu este tot timpul despre a cânta corect, ci este și despre modul în care pui pasiune, cum ajunge mesajul la oameni și am încercat cât de mult se poate să mă concentrez pe asta, chiar dacă a fost o provocare ca fix înainte de cel mai important moment din viața mea să se întâmple chestia asta, dar totul a mers mai bine decât m-aș fi așteptat.

După finală, internetul a explodat din cauza celor doar trei puncte oferite României de juriul din Republica Moldova, în timp ce publicul de peste Prut ți-a acordat punctaj maxim. Cum ai trăit tu personal acel moment?

M-am bucurat foarte tare și le mulțumesc tuturor persoanelor din Republica Moldova pentru că ne-au votat și pentru că ne-au primit cu mare căldură când am fost la Chișinău. Avem mult public acolo, fani și programăm concerte. Abia aștept să ne vedem, să cântăm din nou și suntem mândri și foarte fericiți că ne-au acordat încrederea lor și că am primit 12 puncte din partea oamenilor din Republica Moldova.

Ai avut o reacție extrem de matură și elegantă după momentul tensionat, spunând că „nu este normal ca un întreg popor să fie tras la răspundere”. Cum ai reușit să rămâi atât de calmă într-un moment în care foarte mulți oameni erau revoltați în mediul online?

În primul rând, Republica Moldova ne-a oferit 12 puncte. Publicul care, până la urmă, plătește bilete la concertele noastre, cu care am format o comunitate. Le mulțumim tare mult și gusturile muzicale nu cred că se discută și nu ar trebui să judecăm oamenii în funcție de ce muzică ascultă. Sunt OK cu tot ce s-a întâmplat. Așa cum am mai zis, nu mi se pare corect ca un întreg popor să fie tras la răspundere, în condițiile în care oamenii ne-au votat și au fost alături de noi.

Se vorbește foarte mult despre diferența uriașă dintre votul juriului și votul publicului la Eurovision. După experiența ta, crezi că sistemul actual mai reflectă, într-adevăr, gustul oamenilor?

Cred că este un sistem bun, deoarece 50% înseamnă votul juriului, al persoanelor din indutria muzicală, iar 50% este votul publicului. Este destul de echilibrat. Eu am venit doar să cânt, dar, atunci când se votează cu sufletul, cred că mereu este bine.

Foarte mulți fani au spus că România „ar fi meritat victoria”. Tu ai avut vreodată sentimentul că trofeul era atât de aproape și că tu meritai să obții locul 1?

Sunt de părere că momentul nostru a fost bun și cu siguranță am avut câteva secunde în care ne-am gândit că poate avem șanse să fim locul 1, dar mi-am dat seama că deja s-au întâmplat atât de multe lucruri la care abia îmi dădeam voie să visez. Nu locul contează, ci ce se întâmplă după Eurovision și deja, pentru noi, se întâmplă multe lucruri, sună telefoanele, primim mesaje și propuneri. Asta ne-am dorit cu adevărat. Decât să câștigi și, după aia, să rămâi în umbra concursului, cred că e mult mai important să îți iasă momentul foarte bine și concursul să te propulseze către alte colaborări.

Eurovision înseamnă nu doar muzică, ci și presiune mediatică, emoție și imagine. Care a fost lucrul care te-a surprins cel mai tare după ce ai intrat în această lume?

Am fost surprinsă să văd cât de calmi erau oamenii din jur care lucrau la scenă și presiunea era destul de mare pe umerii lor. Erau calmi, vorbeau frumos cu noi și am rămas surprinsă de echipa de la Viena căreia îi mulțumim că ne ajutau să ne simțim bine, să nu simțim stresul, presiunea.

După prestația ta, mulți oameni au spus că ai schimbat complet imaginea României la Eurovision și că ai făcut Europa să vorbească din nou despre noi. Simți că acest concurs ți-a schimbat viața definitiv? Cât a contact experiența de la „Vocea României”?

Cu siguranță experiența Eurovision ne-a schimbat viața într-o seară. De pe 16 mai, totul a fost diferit, dar și în cele două luni în care ne-am pregătit. Am evoluat foarte mult ca trupă. Suntem diferiți, s-a adunat o echipă foarte tare de oameni în jurul nostru.

Experiența de la „Vocea României” m-a ajutat personal, deoarece am știut cum să gestionez emoțiile, așteptările oamenilor care s-au transformat în presiune.

Care este următorul pas pe care vrei să îl faci din punct de vede profesional?

Îmi doresc și lucrez la a lansa multă muzică. Chiar zilele acestea lansăm piesa ”Heat”, care vorbește despre adrenalină, despre sterile pe care le simte o persoană atunci când, în fața sa, este ceva total necunoscut. Concerte, muzică și vedem ce ne rezervă viitorul.

Dacă ai putea să îi spui un singur lucru Alexandrei dinainte să urce pe scena Eurovision, care ar fi acela?

I-aș spune să facă ceea ce știe mai bine, ceea ce a făcut de multe ori: să cânte pentru oameni.

Le-ai mulțumit tuturor persoanelor care te-au susținut. Ce vrei să le transmiți celor care nu au fost de aceeași părere?

Vreau să le mulțumesc pentru timpul pe care mi l-au acordat să lase mesaje. Este un interes crescut. Susțineți muzica românească și artiștii români, pentru că ar trebui să ne mândrim ca țară cu valorile pe care le aveam și cu tinerii, cu viitorul țării.

Sursa foto: Instagram

Parteneri editoriali

Share

Videoclipuri cu știri

Citește și

Ultimele articole

Top citite

L-ai pierdut la TV

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni