Elevii și profesorii vor avea parte de o scurtă pauză la începutul lunii iunie, odată cu cele două zile libere stabilite în calendarul oficial. Astfel, în prima săptămână a lunii, cursurile vor fi suspendate atât cu ocazia Zilei Copilului, cape pică luni, cât și de Ziua Învățătorului, care pică vineri.
Astfel, în prima săptămână a lunii, cursurile vor fi suspendate atât cu ocazia Zilei Copilului, cape pică luni, cât și de Ziua Învățătorului, care pică vineri.
Prima zi liberă este pe 1 iunie, atunci când în România este sărbătorită Ziua Copilului. Data este declarată zi nelucrătoare la nivel național, motiv pentru care activitatea în școli și grădinițe este întreruptă. Elevii, preșcolarii și cadrele didactice nu vor participa la cursuri.
O nouă zi fără școală va fi pe 5 iunie, când este marcată Ziua Învățătorului. În baza prevederilor din Contractul Colectiv de Muncă din învățământ, această zi este recunoscută oficial drept liberă pentru personalul didactic și pentru elevii din învățământul preuniversitar.
Mai mult, orele suspendate cu această ocazie nu vor trebui recuperate ulterior, ceea ce înseamnă că elevii și profesorii se vor bucura efectiv de o minivacanță la început de iunie.
Foto: Shutterstock