• PRO TV
  • Donald Trump, a treia vizită la spital în ultimele 13 luni. Casa Albă încearcă să calmeze speculațiile privind starea de sănătate a președintelui SUA

Donald Trump, a treia vizită la spital în ultimele 13 luni. Casa Albă încearcă să calmeze speculațiile privind starea de sănătate a președintelui SUA

Donald Trump, a treia vizită la spital în ultimele 13 luni. Casa Albă încearcă să calmeze speculațiile privind starea de sănătate a președintelui SUA

Donald Trump a ajuns din nou la spital pentru un control medical, fiind a treia vizită la Walter Reed Medical Center din Maryland în ultimele 13 luni. Potrivit RadarOnline, președintele SUA a facut marți un control medical și stomatologic de rutină.

Gallery

​Vizita a venit într-un moment în care au reapărut întrebările legate de starea de sănătate a liderului american, după mai multe apariții publice în care acesta a fost observat cu vânătăi pe mâini și în momente în care părea să adoarmă în timpul unor evenimente televizate.

Casa Albă, criticată pentru explicațiile oferite despre sănătatea lui Donald Trump

Donald Trump a mai fost internat la Walter Reed în aprilie 2025 pentru controlul medical anual, iar apoi a revenit în octombrie pentru ceea ce oficialii administrației au numit „o evaluare programată”.

Ulterior, Casa Albă a confirmat că președintele a făcut și un CT, despre care medicul său, căpitanul Sean Barbabella, a spus că a avut rolul de a exclude eventuale probleme cardiovasculare. Potrivit acestuia, investigațiile nu au indicat anomalii.

Totuși, aparițiile recente ale lui Trump au alimentat din nou speculațiile privind starea sa fizică. Secretarul de presă Karoline Leavitt a susținut anterior că vânătăile de pe mâna dreaptă ar fi fost provocate de „strângeri frecvente de mâini” și de utilizarea aspirinei.

Cu toate acestea, ulterior, Trump a fost fotografiat cu urme similare pe ambele mâini.

Medicii independenți ridică semne de întrebare

Mai mulți specialiști au comentat public imaginile recente cu Donald Trump, unii sugerând că vânătăile repetate, picioarele umflate și episoadele în care părea somnolent ar putea indica probleme medicale mai serioase.

Jonathan Reiner, cardiolog cunoscut pentru colaborarea sa cu fostul vicepreședinte Dick Cheney, a declarat pentru Washington Post că administrația americană evită să vorbească deschis despre eventualele probleme de sănătate ale președintelui.

„Persoanele în vârstă dezvoltă probleme medicale, iar președintele se apropie de 80 de ani. Pare să existe o lipsă de transparență din partea Casei Albe”, a spus medicul.

Donald Trump, criticat după un interviu recent

Noile speculații au apărut și după un interviu în care mai mulți utilizatori de pe rețelele sociale au susținut că Donald Trump părea să își „înghită” cuvintele sau să vorbească neclar.

În timpul discuției cu un reporter, Trump a vorbit despre alegerile din California și a susținut din nou că votul ar fi „trucat”.

Mai mulți utilizatori online au comentat că discursul său părea neobișnuit, unii sugerând că ar putea exista probleme medicale. Au apărut inclusiv speculații legate de un posibil accident vascular cerebral.

Nu există însă informații oficiale despre un astfel de diagnostic, iar Donald Trump a declarat în trecut că nu consumă alcool.

 Foto: Getty 

Parteneri editoriali

Share

Videoclipuri cu știri

Citește și

Ultimele articole

Top citite

L-ai pierdut la TV

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni