Apar noi detalii despre crima din Piatra Neamț, acolo unde un tânăr de 22 de ani și-a ucis tatăl în plină stradă, cu multiple lovituri de cuțit.
O tragedie fără margini a avut loc în centrul orașului Piatra Neamț, acolo unde un bărbat de 50 de ani, polițist la Serviciul de Permise și Înmatriculări, a fost înjunghiat și ucis pe stradă chiar de fiul său, anunță Știrile PRO TV.
Potrivit primelor informații, cei doi ar fi început conflictul printr-o ceartă, care ulterior a degenerat într-o adevărată tragedie. Atacul, greu de descris în cuvinte, este analizat acum, cadru cu cadru, de anchetatori.
„Tânărul și-a înjunghiat tatăl chiar aici, în fața blocului. Pe stradă erau mai mulți localnici, printre care și copii, care au fost martori la scenă.”, a transmis corespondentul Știrile PRO TV.
Martorii care au asistat la tragedie au sunat de urgență la 112. Aceștia au declarat că, imediat după crimă, tânărul de 22 de ani a spus că tatăl său ar fi vrut să îl omoare, acesta fiind motivul pentru care l-a ucis.
„După ce a terminat toată scena, s-a uitat la noi și a zis „A vrut să mă omoare”, astea au fost singurele cuvinte. A plecat încet, încolo văzuse pe mama lui acolo jos, lângă soțul ei. Nu se oprea până nu îl omora. I-am văzut și fața.”, a spus un martor pentru Știrile PRO TV.
Un alt martor susține că, înainte de a fi ucis de fiul său, polițistul de 50 de ani ar fi strigat în nenumărate rânduri după ajutor.
„S-a întâmplat totul în 45 de secunde. A avut două strigăte „ajutor, ajutor, săriți că mă omoară”, după care l-a înjunghiat de câteva ori, a căzut inconștient jos, agresorul și-a dat seama că a murit, s-a îndepărtat câțiva metri, după care s-a întors înapoi și l-a înjunghiat de câteva ori. Nu părea sută la sută uman. El spunea doar că a vrut să-l omoare, a vrut să îl omoare, e tot ce spunea. Nu a fugit, a plecat mergând, uitându-se înapoi.”, a spus un alt martor pentru Știrile PRO TV.
Victima a primit 8 lovituri de cuțit cauzatoare de moarte, iar medicii ajunși la fața locului nu au mai putut face nimic pentru a-i salva viața.
Polițiștii l-au găsit pe suspect în apropiere de locul tragediei și l-au încătușat. Acum, oamenii legii așteaptă rezultatele analizelor toxicologice pentru a vedea dacă tânărul a consumat sau nu substanțe interzise înainte de atac.
foto: știrile pro tv