• PRO TV
  • E acuzată că își editează pozele și că nimic nu e natural la corpul ei. Kylie Jenner le dă peste nas cârcotașilor cu poze nefiltrate, surprinse de paparazzi la plajă

E acuzată că își editează pozele și că nimic nu e natural la corpul ei. Kylie Jenner le dă peste nas cârcotașilor cu poze nefiltrate, surprinse de paparazzi la plajă

E acuzată că își editează pozele și că nimic nu e natural la corpul ei. Kylie Jenner le dă peste nas cârcotașilor cu poze nefiltrate, surprinse de paparazzi la plajă

De ani buni, Kylie Jenner este una dintre cele mai criticate vedete atunci când vine vorba despre fotografiile pe care le postează pe rețelele sociale. Mulți internauți sunt convinși că imaginile publicate de vedeta de reality-show trec prin filtre, retușuri și editări serioase înainte de a ajunge în fața celor peste 380 de milioane de urmăritori ai săi.

Aflată într-o vacanță luxoasă în Turks and Caicos, unde organizează un eveniment de promovare pentru Kylie Cosmetics, vedeta în vârstă de 28 de ani a inundat Instagramul cu imagini spectaculoase în costume de baie și ținute provocatoare. În mod normal, astfel de postări sunt imediat întâmpinate de comentarii care pun la îndoială autenticitatea fotografiilor.

Numai că, de această dată, paparazzii au fost prezenți la fiecare apariție a sa pe plajă.

Fotografiile surprinse de la distanță, fără filtre de Instagram și fără posibilitatea unor ajustări digitale, o arată pe Kylie Jenner aproape identic cu imaginile pe care le publică ea însăși. Silueta celebră care a făcut-o una dintre cele mai urmărite femei din lume pare la fel de spectaculoasă și în cadrele realizate de fotografii de presă.

Gallery

​Sursa foto: PROFIMEDIA, INSTAGRAM

Într-un bikini roz metalizat, Kylie a atras toate privirile în timp ce se relaxa în apă alături de prietenele sale. Vedeta și-a etalat formele care au făcut-o celebră, iar fotografiile surprinse pe plajă au ajuns rapid pe site-urile tabloide din întreaga lume.

Pe parcursul vacanței, Kylie a schimbat mai multe ținute. Într-o zi a pozat într-un costum de baie cu imprimeu camuflaj, iar ulterior a publicat imagini într-o rochie albă mulată, cu decupaje generoase pe laterale, care i-a pus în evidență silueta. Reacțiile admirative nu au întârziat să apară nici din partea apropiaților săi. Sora ei, Khloe Kardashian, i-a transmis că este „prea sexy”, în timp ce alte prietene au descris fotografiile drept „incredibile”.

Totuși, apariția constantă a paparazzilor ridică inevitabil o întrebare. Au reușit fotografii să o urmărească pas cu pas într-o destinație exclusivistă din Caraibe sau prezența lor a fost, măcar într-o anumită măsură, convenabilă pentru toată lumea?

Nu ar fi prima dată când o celebritate este suspectată că oferă indicii despre locul în care se află sau despre programul său, astfel încât fotografii să poată surprinde imagini care generează apoi publicitate gratuită. În cazul lui Kylie Jenner nu există dovezi că lucrurile s-ar fi întâmplat astfel, însă sincronizarea perfectă dintre postările sale și fotografiile apărute în presa internațională i-a făcut pe mulți să ridice din sprâncene.

Parteneri editoriali

Share

Videoclipuri cu știri

Citește și

Ultimele articole

Top citite

L-ai pierdut la TV

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni