Vacanța din Bali s-a transformat într-un moment de neuitat pentru Daniel Bîrligea și partenera sa, Antonia Salanță. Atacantul a pregătit o cerere în căsătorie ca în filme, iar răspunsul nu a întârziat să apară.
Gallery
Daniel Bîrligea traversează o perioadă excelentă atât pe plan profesional, cât și personal. Înaintea startului noului sezon, fotbalistul a ales să își petreacă vacanța în Bali alături de iubita sa, Antonia Salanță, iar escapada exotică a venit cu o surpriză uriașă.
Atacantul a decis că a venit momentul să își ducă relația la următorul nivel și a cerut-o în căsătorie pe cea care îi este alături de mai mult timp.
Pentru momentul special, Daniel Bîrligea a pregătit un decor romantic, cu flori și lumânări, într-un cadru de poveste.
Imaginile publicate pe rețelele sociale au surprins emoția celor doi, iar vestea a fost împărtășită rapid cu urmăritorii lor.
VEZI IMAGINILE ÎN GALERIA FOTO DE MAI SUS
Cea care a confirmat oficial logodna a fost chiar Antonia Salanță. Tânăra a publicat un videoclip pe Instagram și a transmis un mesaj scurt, dar plin de emoție.
„Astăzi, 4 iunie, ora 21:19, am spus `da!`”, a spus aceasta în filmarea postată online.
Mesajul a fost însoțit și de descrierea: „Cel mai categoric «da» din viața mea”.
Anunțul a fost primit cu entuziasm de apropiați, dar și de fanii fotbalistului, care au transmis numeroase mesaje de felicitare.
Antonia Salanță este designer și a absolvit o facultate de modă din Milano. În ultimii ani, ea și-a construit o comunitate activă în mediul online, unde împărtășește imagini și momente atât din viața personală, cât și din activitatea profesională.
Numele său a devenit tot mai cunoscut în rândul suporterilor după transferul lui Daniel Bîrligea la FCSB. De atunci, Antonia a fost adesea prezentă în tribune pentru a-l susține la meciuri.
Recent, aceasta a vorbit deschis despre provocările care apar în viața de cuplu atunci când partenerul este fotbalist profesionist.
„Majoritatea timpului el nu este acasă, în momentele cheie ale vieții nu poate fi tot timpul prezent, nu poți face ce vrei și când vrei, nu ai niciodată o stabilitate, poți primi mereu apel la orice oră ca de mâine te muți cine știe pe unde apoi bagaje și haos.
Apare și frustrarea de multe ori că îți dorești mult să ai viitorul tău propriu în cariera, separat de el, dar totuși dacă îți dorești să îi fii alături, în același timp, apar extrem de multe obstacole”, a dezvăluit Antonia.
Sursă foto: Instagram