
Mirra Andreeva a câștigat finala turneului de Grand Slam Roland Garros 2026. Jucătoarea în vârstă de 19 ani a învins-o în finală pe Maja Chwalinska, cu 6-3, 6-2, şi a devenit cea mai tânără campioană la simplu feminin de la Paris.
Mirra Andreeva - primul său titlu de Mare Şlem
Sorana Cîrstea, locul 18 WTA a fost învinsă, marţi, în sferturile de finală ale turneului de grand slam de la Roland-Garros, de rusoaica Mirra Andreeva, scor 6-0, 6-3.
Mirra Andreeva este campioana Roland-Garros 2026 la doar 19 ani. Andreeva avea înainte de finală cinci turnee de simplu câștigate și premii totale în valoare de aproape 10 milioane de dolari.
Mesajul campioanei: "Este ceva foarte special pentru mine. Mă uit la Roland-Garros la televizor de când eram foarte mică. A fost un vis mare al meu şi nu-mi vine să cred că ţin acest trofeu în mâini chiar acum.
Vreau să-mi mulţumesc şi mie pentru că am crezut în mine, pentru că am dat întotdeauna 100%, chiar şi când a fost greu, pentru că am încercat în fiecare zi să fiu mai bună ca jucătoare şi ca persoană, pentru că am crezut şi am luptat cu atâţia demoni din interiorul meu. Numai eu ştiu cât de greu mi-a fost şi cât de emoţionată am fost în aceste două săptămâni. De asemenea, îmi mulţumesc pentru că am muncit atât de mult şi am dat tot ce am avut mai bun."
Foto Facebook