Există o regulă nescrisă la orice nuntă: invitații trebuie să arate impecabil, dar fără să eclipseze mireasa. Iar dacă cineva știe să respecte această regulă la perfecție, aceea este Kate Middleton.
Prințesa de Wales a atras toate privirile la nunta lui Peter Phillips și a lui Harriet Sperling, însă nu prin extravaganta ținutei, ci prin eleganța discretă care a făcut-o celebră.
Dacă numele Peter Phillips nu vă spune mare lucru, trebuie să știți că este nepotul cel mare al Reginei Elisabeta a II-a și vărul prinților William și Harry. Deși nu poartă titlu regal și preferă să stea departe de lumina reflectoarelor, nunta sa cu Harriet Sperling, o asistentă medicală apreciată în Marea Britanie, a reunit aproape întreaga familie regală și a devenit unul dintre cele mai comentate evenimente mondene ale anului.
Gallery
La ceremonia desfășurată în Gloucestershire, Kate a apărut alături de Printul William într-o rochie semnată Roland Mouret, evaluată la aproximativ 750 de lire sterline, completată de o pălărie sofisticată și accesorii atent alese. Nimic strident, nimic ostentativ, dar fiecare detaliu a transmis rafinament și bun-gust.
Ținuta sa a fost feminină, elegantă și perfect adaptată contextului. Nu a ales culori țipătoare și nici croieli care să monopolizeze atenția fotografilor. În schimb, a mizat pe o siluetă clasică și pe o apariție impecabilă, exact așa cum te-ai aștepta de la viitoarea regină a Marii Britanii.