Un român în vârstă de 36 de ani, stabilit în Austria, a fost condamnat la închisoare din cauza tatuajelor de pe corpul său. Iată ce avea inscripționat pe piele!
Un caz șocant a avut loc în Austria, acolo unde un român a fost condamnat la închisoare din cauza tatuajelor de pe corp, anunță Știrile PRO TV. Bărbatul își transformase corpul într-un adevărat „panou” al ideologiei naziste, având inclusiv desene cu nume precum Hitler și Himmler până la Goebbels și Mengele.
Întrebat de ce și-a inscripționat astfel de modele pe piele, el a răspuns: „Eram tânăr și prost”, potrivit krone.at.
Românul a fost acuzat de activități neo-naziste, într-un proces desfășurat marți la Tribunalul Regional din Salzburg.
„El a recunoscut că îi plăcea fascismul”, a declarat procurorul.
Magistrații au fost șocați să vadă că bărbatul avea tatuat chiar și numele Evei Braun, partenera lui Hitler.
„Nu am mai întâlnit până acum nume individuale precum cel al Evei Braun”, a remarcat magistratul.
Bărbatul susține că și-a făcut tatuajele în perioada adolescenței, atunci când făcea parte dintr-un grup de ultrași ai clubului de fotbal AC Milan.
„Eram cu ultrașii din Milano. Voiam să aparțin acestui grup. Știu că a fost o prostie și vreau să acopăr tatuajele”, a spus bărbatul.
Judecătorul i-a atras însă atenția că simpla existență a tatuajelor reprezintă o încălcare continuă a legii austriece.
În timpul anchetei au fost descoperite și tatuajele naziste. Astfel, pe lângă pedeapsa deja existentă, instanța i-a adăugat încă trei luni de închisoare pentru simbolurile de pe piele, astfel încât pedeapsa totală a ajuns la trei ani și nouă luni.
foto: getty