
Un bărbat din Pitești a murit pe stradă, sub privirile trecătorilor. Bărbatul s-ar fi înecat cu mâncare și nimeni nu a știut să îi ofere primul ajutor până la sosirea medicilor.
Un incident nefericit a avut loc marți seară pe o stradă din Pitești, acolo unde un bărbat în vârstă de 62 de ani a murit sub privirile trecătorilor. Potrivit Știrile PRO TV, decesul ar fi survenit după ce victima s-a înecat cu mâncare.
„În cursul serii de astăzi, 09 iunie a.c., poliţiştii piteşteni au fost sesizaţi cu privire la faptul că în cartierul Găvana, o persoană a acuzat iniţial o stare de rău, posibil specifică persoanelor ce se îneacă cu alimente, ulterior survenind decesul”, anunţă, marţi seară, IPJ Argeş.
Cercetările cazului au fost preluate de poliţiştii din cadrul Biroului Investigaţii Criminale Piteşti.
„Pentru stabilirea cauzei decesului, urmează să fie dispusă efectuarea unei autopsii medico-legale, iar cercetările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care a survenit decesul persoanei”, precizează poliţiştii.
Oamenii legii au transmis şi o serie de recomandări cu privire la acordarea primului ajutor:
-când observăm o persoană cu stare de rău, sau căzută, la momentul în care intervenim, trebuie să observăm cu atenţie împrejurimile, pentru a nu ne expune unei situaţii de pericol (măsuri pentru siguranţa salvatorului);
-luând contact cu persoana care are nevoie de ajutor, trebuie să evaluăm rapid şi cu calm starea acesteia (răni vizibile care ar putea fi agravate în situaţia în care victima este mişcată, dacă victima respiră prin forţe proprii, dacă victima poate da relaţii referitor la ce s-a întâmplat);
-solicitarea ajutorului, strigând pentru a atrage alte persoane, respectiv sunând la 112, pentru a transmite detalii despre locul în care ne aflăm şi starea victimei, alături de alte elemente utile pentru identificarea locaţiei/clarificarea modului în care persoana poate fi ajutată (în funcţie de tipul de leziuni, de eventuale afecţiuni medicale, sau chiar despre modalitatea în care au survenit leziunile - spre exemplu, electrocutare acidentală/muşcare de câine fără stăpân, etc.).
-până la sosirea unei alte persoane instruite pentru acordarea primului ajutor de bază, care să ne sprijine, sau a unui echipaj medical, ce va acorda primul ajutor medical calificat, vom continua să asistăm persoana.
„Situaţii deosebite, precum aceea a victimelor unui accident de circulaţie, sunt unele în care nu se recomandă mutarea sau manipularea victimei, iar cu privire la modul în care ar trebui să procedeze o persoană care doreşte să ajute, acesta poate primi instrucţiuni de la operatorul 112 specializat ori de la persoane calificate în acordarea măsurilor de prim ajutor”, precizează sursa citată.
„Totodată, recunoaşterea semnului universal pentru obstrucţia căilor aeriene, şi aplicarea manevrei specifice de salvare de la sufocare - manevra Heimlich, sunt aspecte ce pot duce la evitarea unor tragedii”, au mai transmis poliţiştii.
foto: shutterstock