• PRO TV
  • Kanye West a avut o reacție neașteptată când și-a văzut admiratoarele adunate în fața hotelului din Tbilisi

Kanye West a avut o reacție neașteptată când și-a văzut admiratoarele adunate în fața hotelului din Tbilisi

Kanye West a avut o reacție neașteptată când și-a văzut admiratoarele adunate în fața hotelului din Tbilisi

Kanye West și Bianca Censori au ajuns la Tbilisi, acolo unde artistul urmează să susțină un concert pe 12 iunie. Înaintea show-ului, rapperul american și-a surprins fanele adunate în fața hotelului printr-o atitudine caldă și relaxată.

Gallery

​Cu doar câteva ore înainte de concert, mai multe admiratoare s-au strâns în fața hotelului în care este cazat Kanye West, în speranța că îl vor vedea măcar pentru câteva secunde. Așteptarea lor a fost răsplătită atunci când artistul a ieșit din clădire.

Ye, așa cum este cunoscut acum, s-a apropiat de fanele care îl așteptau.Tinerele au început să exclame de bucurie în momentul în care l-au văzut, iar artistul le-a răspuns cu un zâmbet larg. La un moment dat, una dintre admiratoare i-a întins mâna, iar Kanye i-a strâns-o zâmbind, gest care i-a uimit pe mulți.

Vezi această postare pe Instagram

O postare distribuită de IRINA TROYAN (@biro4ka)

Momentul a atras atenția deoarece rapperul este adesea văzut cu o expresie serioasă și rezervată. În numeroase apariții publice din ultimii ani, acesta a purtat chiar și cagule sau măști care îi acopereau complet capul și fața, evitând interacțiunile directe cu publicul. De această dată, însă, artistul a părut relaxat, pozitiv și dispus să le ofere fanilor câteva momente speciale înainte de concert.

În timp ce Kanye West a ales să își salute admiratorii, Bianca Censori a avut o apariție discretă. Partenera artistului a ieșit pe poarta hotelului și s-a îndreptat direct către mașină. Ea a purtat o mască inspirată de personajul Catwoman și o rochie neagră, cu detalii transparente în partea din spate, ținută care a atras imediat privirile.

Concertul lui Kanye West a generat un interes uriaș în capitala Georgiei. Autoritățile locale au anunțat măsuri speciale pentru desfășurarea evenimentului de la Dynamo Arena. Primarul orașului Tbilisi, Kakha Kaladze, a precizat că transportul public va circula după un program extins până la ora 02:00, în noaptea de 12 spre 13 iunie, pentru a facilita deplasarea spectatorilor.

Totodată, restricțiile de trafic din zona stadionului au intrat în vigoare încă de la ora 07:00. Circulația a fost limitată pe străzile din apropierea intrărilor către Dynamo Arena, șoferii fiind redirecționați pe rutele adiacente.

CITEȘTE ȘI:

Parteneri editoriali

Share

Videoclipuri cu știri

Citește și

Ultimele articole

Top citite

L-ai pierdut la TV

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni