• PRO TV
  • De ce a fost nevoită campioana olimpică Shawn Johnson East să se retragă din gimnastică pentru a-și întâlni soțul: „Nu cred că o relație ar fi funcționat”

De ce a fost nevoită campioana olimpică Shawn Johnson East să se retragă din gimnastică pentru a-și întâlni soțul: „Nu cred că o relație ar fi funcționat”

De ce a fost nevoită campioana olimpică Shawn Johnson East să se retragă din gimnastică pentru a-și întâlni soțul: „Nu cred că o relație ar fi funcționat”

Campioana olimpică Shawn Johnson East a vorbit despre una dintre cele mai dificile perioade din viața sa, momentul în care a renunțat la gimnastică și a trebuit să își descopere o nouă identitate. Fosta mare sportivă susține că retragerea a fost cea care i-a permis să îl întâlnească pe soțul ei, Andrew East, și recunoaște că, în perioada în care concura la cel mai înalt nivel, nu ar fi putut construi o relație.

Gallery

Shawn Johnson East, după retragerea din gimnastică: „Nu m-am simțit niciodată atât de paralizată”

La doar 16 ani, Shawn Johnson East trăia una dintre cele mai importante performanțe din cariera sa. La Jocurile Olimpice de la Beijing din 2008, gimnasta americană a cucerit patru medalii, inclusiv aurul olimpic la bârnă, devenind a doua sportivă din Statele Unite care reușea această performanță.

Însă succesul uriaș a venit la pachet cu o perioadă extrem de dificilă după ieșirea din sport. A doua zi după momentul istoric, sportiva a simțit că viața ei nu mai are o direcție clară.

„Am avut parte de toate laudele lumii. La ieșirea din sport a fost foarte, foarte greu. Nu m-am simțit niciodată atât de paralizată. Nu înțelegeam cum să funcționez ca o ființă umană. Nu știam la ce oră să mă trezesc, nu știam ce să mănânc la micul dejun, nu știam cum să-mi desfășor ziua, pentru că nu mai aveam niciun obiectiv la care să lucrez”, a declarat Johnson East, acum în vârstă de 34 de ani, pentru Yahoo Canada.

După Jocurile Olimpice, fosta campioană a luat o pauză de doi ani de la gimnastică, însă perioada departe de competiții nu a fost una ușoară.

„Nu puteam face o alegere singură. M-am pierdut atât de mult încât am ajuns să mă întorc la gimnastică pentru că nu știam ce altceva să fac. Nu știam cum să-mi găsesc o identitate în altă parte”, a povestit sportiva.

În 2010, Shawn Johnson East a revenit în sala de gimnastică, cu speranța de a prinde echipa olimpică pentru Jocurile de la Londra din 2012. Cu toate acestea, o accidentare suferită cu puțin timp înainte de calificări a determinat-o să renunțe definitiv la sport la vârsta de 20 de ani.

Shawn Johnson East și Andrew East s-au întâlnit la momentul potrivit 

După retragerea oficială, viața fostei gimnaste s-a schimbat radical. La scurt timp, aceasta l-a cunoscut pe cel care avea să îi devină soț, Andrew East.

Cei doi au fost puși în legătură de fratele lui Andrew, Guy East, ciclist profesionist, pe care Shawn Johnson East îl cunoscuse la Jocurile Olimpice de la Londra din 2012, unde lucra ca reporter special pentru NBC News.

Shawn și Andrew au început să vorbească pe Twitter, apoi au continuat conversațiile prin mesaje, deși locuiau în state diferite. La acea vreme, ea era în California, unde participa la emisiunea „Dancing With the Stars”, iar el juca fotbal american la Universitatea Vanderbilt din Tennessee.

Ulterior, gimnasta l-a invitat pe Andrew să o viziteze în Los Angeles, iar relația lor a evoluat rapid. După trei ani, cei doi s-au logodit, iar un an mai târziu s-au căsătorit.

Astăzi, Shawn Johnson East și Andrew East locuiesc în Nashville, Tennessee, alături de cei trei copii ai lor: Drew (6 ani), Jett (4 ani) și Barrett (2 ani).

Shawn Johnson East: „Eram atât de dedicată în lumea mea de sportivă”

Fosta campioană olimpică spune că întâlnirea cu Andrew East a avut loc exact când trebuia și că, dacă s-ar fi întâmplat mai devreme, o relație ar fi fost aproape imposibilă.

„Cred că ne-am întâlnit la momentul la care trebuia să ne întâlnim. Eram atât de dedicată în lumea mea de sportivă încât nu cred că o relație ar fi funcționat. Sunt foarte obsedată și, pe vremea când făceam gimnastică, nu aveam capacitatea de a avea o relație. De aceea am avut atât de mult succes la gimnastică.”

Sportiva a explicat că soțul ei a fost persoana care a ajutat-o să se redescopere după ce a pierdut identitatea construită în jurul performanței sportive.

„Din ziua în care l-am întâlnit pe Andrew, el m-a văzut doar așa cum sunt. Nu-i păsa deloc de gimnastică. El a fost ancora mea pe tot parcursul acelei faze de reconstrucție, pentru că a sărbătorit finalul meu.”

Shawn Johnson East spune că Andrew a apreciat-o chiar și în perioada în care nu mai avea obiective sportive și încerca să își construiască o viață nouă.

„M-a sărbătorit că nu am mai făcut nimic. M-a sărbătorit că am fost foarte normală și asta mi-a permis să mă regăsesc și să construiesc de la zero ceva complet nou. M-a ținut de mână pe tot parcursul acestui proces”, a conchis fosta sportivă.

Sursă foto: Instagram 

Parteneri editoriali

Share

Videoclipuri cu știri

Citește și

Ultimele articole

Top citite

L-ai pierdut la TV

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni