• PRO TV
  • Momentul în care un băiat de 18 ani e aruncat dintr-o trăsură, în Central Park din New York. Adolescentul a decedat din cauza rănilor grave

Momentul în care un băiat de 18 ani e aruncat dintr-o trăsură, în Central Park din New York. Adolescentul a decedat din cauza rănilor grave

Momentul în care un băiat de 18 ani e aruncat dintr-o trăsură, în Central Park din New York.  Adolescentul a decedat din cauza rănilor grave

Tragedie. Un turist în vârstă de 18 ani, aflat în vizită la New York City cu familia sa, a fost ucis miercuri după-amiază, după ce a fost aruncat dintr-o caleașcă în Central Park din New York.

Adolescentul, care vizita orașul, a căzut din trăsura cu cai și a fost dus în stare critică la Centrul Medical Weill Cornell, dar ulterior a murit din cauza rănilor suferite. Înregistrări video difuzate de presa locală surprind o caleaşcă albă răsturnându-se după ce pare să lovească altă caleaşcă. Calul s-a speriat, vizitiul a coborât din caleaşcă, iar animalul a scăpat de sub control.

Atracția turistică l-a ucis

Alexander Kemp, reprezentant al Sindicatului Lucrătorilor din Transporturi, a dezvăluit că vizitiul coborâse din trăsură pentru a le face o fotografie pasagerilor.

Un vizitiu nu ar trebui să părăsească niciodată trăsura pentru a face fotografii.Susținem o investigație completă”, a declarat Alexander Kemp.

Potrivit ABC7NY, animalul se afla în parc de doar șase săptămâni.

Incidentul de miercuri vine la doar câteva zile după ce un cal în vârstă de 16 ani a murit în parc. Animalul a murit după ce a mâncat o plantă toxică, potrivit primelor rezultate ale unei autopsii.

Primarul orașului New York vrea să oprească circulația trăsurilor pentru bunăstarea animalelor. Prezenţa caleştilor în Central Park se află în centrul unor dezbateri virulente,de 20 de ani, între apărătorii cauzei animale şi vizitii.

Parteneri editoriali

Share

Videoclipuri cu știri

Citește și

Ultimele articole

Top citite

L-ai pierdut la TV

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni