Rada Ecaterina, o infirmieră a Spitalului Județean de Urgență „Pius Brînzeu” din Timișoara, s-a stins din viață la 59 de ani. Colegii ei au făcut anunțul decesului pe rețelele de socializare.
E doliu la Spitalul Județean de Urgență „Pius Brînzeu” din Timișoara, după ce Rada Ecaterina, care lucra ca infirmieră la ATI Ortopedie, s-a stins din viață la 59 de ani. Anunțul decesului a fost făcut public de reprezentanții spitalului unde femeia activa de mulți ani.
„Cu profundă tristețe am aflat vestea trecerii la cele veșnice a colegei noastre, Rada Ecaterina, infirmieră în cadrul Compartimentului ATI Ortopedie. Timp de mulți ani, a fost un om dedicat profesiei sale, un coleg apreciat și un sprijin pentru pacienți și pentru întreaga echipă medicală.
Plecarea sa lasă un gol în sufletele tuturor celor care au cunoscut-o și au avut privilegiul de a lucra alături de ea. În aceste momente de grea încercare, transmitem sincere condoleanțe familiei, prietenilor și tuturor celor îndurerați de această pierdere. Dumnezeu să o odihnească în pace!”, este mesajul transmis de colectivul Spitalului Clinic Județean de Urgență „Pius Brînzeu” Timișoara.
Momentan, nu a fost publicată cauza decesului.
foto: facebook