
Surpriză extrem de neplăcută la malul mării! Luna iulie răcește apele Mării Negre. Potrivit specialiștilor, pe parcursul săptămânii viitoare, litoralul Mării Negre ar putea fi afectat de fenomenul de upwelling.
Ce presupune fenomenul de upwelling
Acesta reprezintă un proces oceanografic prin care apa rece din straturile mai adânci ale mării urcă spre suprafață, în urma acțiunii vântului și a modificării curenților marini. Practic, vântul împinge apa de la suprafață spre larg, iar în locul ei este adusă apă mai rece și mai bogată în nutrienți din adânc.
Apa mării s-ar putea răci brusc
În astfel de situații, temperatura apei mării poate scădea rapid, uneori chiar cu câteva grade într-un interval scurt de timp, ceea ce poate fi resimțit imediat de către turiști.
Fenomenul nu este constant, dar este relativ frecvent în sezonul cald pe litoralul românesc, fiind favorizat de perioadele cu vânt susținut. Deși apare local și temporar, upwelling-ul este un fenomen natural specific Mării Negre, care poate influența semnificativ condițiile de baie pe litoral.
Temperatura apei mării va varia în acest weekend între 24 și 26 de grade (3 - 6 iulie), explică Meteoplus pe Facebook.
Apa devine brusc foarte rece, chiar dacă vremea este caniculară. Specialiștii spun că astfel de fenomene ar putea fi tot mai des întâlnite la malul mării, din cauza schimbărilor climatice.
Pentru a evita problemele medicale, turiștilor li se recomandă să testeze temperatura apei înainte de a intra în mare. Șocul termic este cea mai gravă problemă din timpul verii, care poate fi fatal.
Recomandarea specialiștilor este ca intrarea în apă să aibă loc treptat, cu pași mici, pentru a permite corpului să se obișnuiască în ritm normal cu diferența de temperatură.
Foto Facebook