• PRO TV
  • Scene șocante la plajă! Un bărbat, care a bătut două femei, a fost luat la pumni de mai mulți turiști. Momentul, surprins de martori

Scene șocante la plajă! Un bărbat, care a bătut două femei, a fost luat la pumni de mai mulți turiști. Momentul, surprins de martori

Scene șocante la plajă! Un bărbat, care a bătut două femei, a fost luat la pumni de mai mulți turiști. Momentul, surprins de martori

Momente de panică pe o plajă aglomerată din Republica Dominicană, unde un bărbat și-a atacat violent partenera, după ce înainte agresase o altă femeie, în fața zecilor de turiști. Revoltați de cele întâmplate, mai mulți bărbați au intervenit pentru a-l opri.

Potrivit martorilor, agresorul ar fi fost cuprins de un acces de gelozie după ce și-a văzut soția discutând cu un alt bărbat pe insula Saona, una dintre cele mai populare destinații turistice din Republica Dominicană.

Potrivit The Sun, bărbatul a confundat inițial o altă femeie cu partenera sa și a lovit-o puternic în cap. Impactul a fost atât de violent încât victima s-a prăbușit imediat pe nisip. Realizând că a atacat persoana greșită, acesta s-a îndreptat în grabă spre partenera sa, aflată în apă.

Femeia a încercat să se apere, în timp ce agresorul continua să o lovească.

Mai mulți turiști au intervenit

Martorii au intervenit fără ezitare, reușind să îl îndepărteze de victimă. Un turist l-a lovit cu pumnul, iar alte persoane aflate pe plajă s-au alăturat și l-au imobilizat.

Poliția din Republica Dominicană a deschis o anchetă și a făcut apel la persoanele care au asistat la incident să ofere informații care ar putea ajuta la identificarea tuturor împrejurărilor în care s-a produs agresiunea.

Până în prezent, autoritățile nu au făcut arestări.

Înregistrarea video a devenit virală pe rețelele sociale, stârnind un val de indignare. Mii de utilizatori au condamnat comportamentul agresorului și au cerut autorităților să îl identifice și să îl tragă la răspundere.

Foto: captura Instagram

Parteneri editoriali

Share

Videoclipuri cu știri

Citește și

Ultimele articole

Top citite

L-ai pierdut la TV

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni