
Un turist în vârstă de 65 de ani a fost grav rănit după ce a fost atacat de un bizon în Parcul Național Yellowstone, din statul american Wyoming.
Animalul, un mascul care cântărește aproximativ 900 de kilograme, l-a lovit cu cornul și l-a aruncat la peste doi metri în aer, potrivit martorilor. Întregul incident a fost surprins de un fotograf profesionist aflat în apropiere.
Atacul s-a produs în seara de 10 iulie, în campingul Bridge Bay, în timp ce bărbatul se plimba alături de nepotul său.
Serviciul Parcurilor Naționale din SUA (NPS) a confirmat că victima a fost transportată de urgență la un spital din apropiere după intervenția echipajelor medicale.
Martor la incident a fost fotograful profesionist Mike MacLeod, care se afla în camping împreună cu soția sa. Acesta a filmat atacul și a declarat pentru publicația Cowboy State Daily că bizonul avea un comportament neobișnuit de agresiv.
„Încercam doar să surprind imagini cu bizonul, care părea extrem de agitat. Nu mă așteptam să asist la așa ceva”, a povestit fotograful.
Potrivit acestuia, animalul a început să se plimbe prin camping și să se îndrepte spre mai multe grupuri de turiști, inclusiv copii care îl fotografiau de la distanță.
„Se vedea că era furios și ataca orice îi ieșea în cale”, a spus MacLeod.
Fotograful povestește că bunicul și nepotul său au observat animalul și au încercat să se retragă după câțiva copaci.
În acel moment, bizonul a fost distras pentru scurt timp de o camionetă aflată în apropiere, pe care a atacat-o. După ce vehiculul s-a îndepărtat, animalul și-a îndreptat atenția către cei doi turiști.
Nepotul a reușit să fugă, însă bunicul a fost urmărit printre copaci.
„L-a prins cu cornul stâng în zona șoldului și l-a aruncat în aer. A făcut o rotație completă înainte să cadă pe o parte”, a povestit MacLeod.
Martorul spune că victima a ajuns la o înălțime de peste doi metri în timpul impactului.
Temându-se că bizonul va continua atacul, fotograful a încetat să mai filmeze și a alergat spre animal, încercând să îi distragă atenția.
„Mi-a fost teamă că îl va lovi din nou în timp ce era la pământ. Am început să țip și am încercat să par cât mai amenințător”, a declarat acesta.
Și alți turiști au intervenit în același timp, iar zgomotul produs a determinat bizonul să se îndepărteze.
Potrivit nepotului victimei, bărbatul a suferit răni serioase și a fost transportat la spital.
Reprezentanții Parcului Național Yellowstone reamintesc că toate animalele sălbatice din parc sunt imprevizibile și pot deveni extrem de periculoase, chiar dacă par calme.
Vizitatorii sunt sfătuiți să păstreze o distanță de cel puțin 90 de metri față de urși, lupi și pume și de minimum 25 de metri față de bizoni, elani și celelalte animale sălbatice.
Autoritățile subliniază că este interzisă apropierea intenționată de animale la o distanță care le poate deranja sau provoca reacții agresive.
Incidentul s-a produs în plin sezon de împerechere al bizonilor, perioadă în care masculii sunt mult mai agresivi și își apără teritoriul.
Potrivit Cowboy State Daily, acesta este al doilea atac al unui bizon asupra unei persoane înregistrat în Yellowstone în acest an. La sfârșitul lunii iunie, un copil de 12 ani a fost rănit într-un incident asemănător în apropierea zonei Mud Volcano.
Fotograful Mike MacLeod spune că, din ce a observat, turistul rănit respectase recomandările parcului și nu încercase să se apropie de animal.
„Nu am văzut pe nimeni apropiindu-se de bizon. Oamenii îl avertizau unii pe alții și păstrau distanța. Tocmai de aceea tot ce s-a întâmplat a fost atât de surprinzător”, a concluzionat acesta.
Foto: captura video YouTube