Erling Haaland a devenit unul dintre cei mai apreciați fotbaliști ai momentului, iar popularitatea sa nu se vede doar pe teren. În Peru, atacantul Norvegiei a provocat un adevărat fenomen, după ce sute de părinți au decis să le dea copiilor numele starului de la Manchester City.
Gallery
Performanțele impresionante reușite de Haaland la Campionatul Mondial din 2026 au avut un impact neașteptat în țara sud-americană. Potrivit datelor oficiale, tot mai multe familii aleg să-și boteze nou-născuții inspirându-se din numele celebrului fotbalist.
Datele publicate de Registrul Național de Identificare și Stare Civilă (Reniec) arată că 468 de copii au fost înregistrați cu numele Haaland, iar alți 91 poartă numele complet Erling Haaland. În total, peste 550 de copii din Peru au primit deja numele atacantului norvegian.
Fenomenul a luat amploare imediat după debutul Cupei Mondiale, iar autoritățile spun că numărul înregistrărilor a crescut și mai mult după parcursul surprinzător al Norvegiei în competiție. Platforma Pubity a remarcat amploarea acestui val și susține că Peru este, în prezent, țara în care se găsesc cei mai mulți copii botezați după Erling Haaland.
La doar 25 de ani, atacantul lui Manchester City a fost unul dintre cei mai spectaculoși jucători ai turneului final. La primul său Campionat Mondial, norvegianul a impresionat prin eficiența din fața porții, reușind să înscrie de șapte ori. Unul dintre cele mai apreciate momente ale sale a fost meciul cu Brazilia, în care a marcat de două ori și și-a ajutat echipa să obțină o calificare istorică în sferturile de finală.
Reprezentanții Reniec spun că alegerea unor nume inspirate de vedetele sportului nu este deloc o noutate în Peru. De ani buni, părinții aleg să-și boteze copiii după fotbaliști celebri, iar fiecare mare competiție aduce un nou val de astfel de înregistrări.
„Haaland este și peruan. Marile vedete ale fotbalului îi inspiră pe peruani să-și boteze copiii cu nume celebre și memorabile. Nu putem interzice oamenilor să folosească aceste nume.”, a declarat Ivan Torres, purtătorul de cuvânt al Reniec, pentru Panamericana Televisión.
Statisticile instituției confirmă că fenomenul este unul amplu. Nu mai puțin de 3.402 persoane poartă numele Messi, iar, dintre acestea, 292 se numesc Lionel Messi. În același timp, 1.185 de peruani au fost înregistrați cu numele Cristiano Ronaldo, 1.241 se numesc Yamal, 238 poartă numele Mbappé, iar Neymar rămâne unul dintre cele mai populare nume, fiind purtat de 33.809 persoane.
Sursa foto: Getty Images