• PRO TV
  • Iris Anastasia va fi condusă pe ultimul drum. Când și unde are loc ceremonia de înmormântare

Iris Anastasia va fi condusă pe ultimul drum. Când și unde are loc ceremonia de înmormântare

Iris Anastasia va fi condusă pe ultimul drum. Când și unde are loc ceremonia de înmormântare

Iris Anastasia urmează să fie condusă pe ultimul drum. Tânăra de 22 de ani a fost găsită decedată după ce ar fi fost lovită de un tren.

În cursul zilei de vineri, o tânără de 22 de ani din Sectorul 6 al Capitalei, identificată sub numele Iris Anastasia, a fost dată dispărută, potrivit Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti. Ultima dată, aceasta fusese văzută la o unitate medicală din sectorul în care locuia, chiar în după-amiaza dispariției. 

Câteva zile mai târziu, Știrile PRO TV anunțau că tânăra a fost găsită decedată, după ce ar fi fost lovită de un tren în Ilfov. 

„Imediat după primirea sesizării, au fost declanşate toate activităţile specifice prevăzute de lege pentru căutarea persoanelor dispărute. Astfel, au fost efectuate cercetări criminalistice, audieri ale membrilor familiei, verificări în unităţi medicale şi în bazele de date specifice, au fost desfăşurate activităţi pentru stabilirea traseului urmat de persoana dispărută, fiind analizate inclusiv imaginile surprinse de sistemele de supraveghere video”, se arată în comunicatul poliției, potrivit Știrilor PROTV.

Oamenii legii au verificat zonele frecventate de tânără, luând totodată „toate măsurile operative şi procedurale necesare pentru localizarea sa”.

„Având în vedere informaţiile rezultate din verificări, care indicau existenţa unei stări de vulnerabilitate, a fost dispusă transmiterea unui mesaj RO-ALERT, în scopul obţinerii de informaţii utile pentru depistarea persoanei. În dinamica activităţilor, în cadrul cooperării cu celelalte structuri competente, au reieşit aspecte care conduceau către un eveniment feroviar, produs în cursul aceleiaşi zile, respectiv vineri, 24.07.2026, în jurul orei 12.00, în judeţul Ilfov, în urma căruia o femeie şi-a pierdut viaţa. În continuarea verificărilor, au fost coroborate informaţiile privind traseul urmat de persoana dispărută, imaginile de supraveghere şi elementele referitoare la semnalmente şi vestimentaţie, rezultând indicii că ar putea fi vorba despre aceeaşi persoană”, explică poliţiştii, mai notează sursa citată.

„Poliţia Capitalei transmite condoleanţe familiei şi apropiaţilor. În continuare, activităţile procedurale sunt desfăşurate de structurile competente, în vederea stabilirii cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs decesul”, mai arată sursa citată.

​Când și unde va fi înmormântată Iris Anastasia

În urmă cu doar câteva ore Complexul Educational Laude-Reut a anunțat pe Facebook când și unde va avea loc înmormântarea tinerei de 22 de ani.

„Sunt momente în care cuvintele par prea puține.
Cu profundă tristețe, vă anunțăm că joi, 30 iulie, ne vom lua rămas-bun de la fosta noastră elevă, Iris Anastasia Piron.
Ne aducem aminte de Iris cu drag și cu bucurie, așa cum era în anii petrecuți la Laude-Reut: o elevă bună, apreciată de profesori și colegi, care va rămâne pentru totdeauna parte din familia noastră.
Cei care au cunoscut-o și doresc să îi aducă un ultim omagiu sunt așteptați joi, de la ora 11:00, la Biserica Sfântul Nicolae din Brănești.
Gândurile noastre se îndreaptă către familia Iris, căreia îi transmitem întreaga noastră compasiune și sincere condoleanțe.
Dumnezeu să o odihnească în pace”, se arată în mesaj.

 

 foto: facebook

Parteneri editoriali

Share

Videoclipuri cu știri

Citește și

Ultimele articole

Top citite

L-ai pierdut la TV

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni