
Doua surori, Gabriela si Maria, foarte diferite una de cealalta, care au trecut insa prin intamplari impresionante, au luptat cu greutatile vietii si care acum cauta increderea in sine au aflat marti seara la \"Frumusete pe muchie de cutit\" ca orice viata merita o noua sansa.
Gabriela, o tanara pe care greutatile vietii au aruncat-o pe un drum gresit, intr-o structura satanista, primeste sansa unei schimbari fizice, dar si a unui nou inceput in viata. Noutatea editiei a fost un ”minimakeover” pentru sora Gabrielei, Maria, o mini-transformare care nu a implicat multe interventii, dar care le-a facut pe cele doua surori sa zambeasca din nou. Si tot marti seara, acelasi ajutor a venit si pentru Claudia, o asistenta medicala pe care munca si suferinta au imbatranit-o inainte de vreme si care are ea insasi nevoie de asistenta.
Pe 8 decembrie, Victor Slav le-a facut cunostinta telespectatorilor cu Gabriela, o tanara de 27 de ani care din cauza vietii pe care a dus-o a ajuns intr-o stare de degradare totala. Dupa moartea tatalui ei a cazut intr-o grava depresie, a fugit de acasa si a intrat intr-o structura satanista. A renuntat la scoala, isi jignea mama, dormea prin parcuri, isi batea joc de lumea de pe strada. Mama si sora i-au fost intotdeauna alaturi si sufereau pentru ea. Maria, sora ei, ii dadea bani de buzunar si se lupta pentru a o aduce pe calea cea buna. Gabriela i-a povestit lui Victor Slav ca in lumea in care a intrat l-a cunoscut pe tatal primului sau copil, care o batea frecvent si care i-a scos dintii din fata. In timp, dantura ei s-a deteriorat pentru ca nu a avut bani sa o refaca si de rusine, de mai bine de sase ani, isi fabrica la doua-trei zile dinti falsi de gips. In cele din urma, influentata pozitiv de dragostea familiei, Gabriela a incercat sa isi refaca viata: s-a recasatorit si a dat nastere celui de-al doilea copil. Insa nici de data aceasta casatoria nu a functionat pentru ca sotul ei o insela si ii spunea ca arata ca ”moartea in vacanta”.
Toate aceste greutati, viata dezordonata au facut-o sa slabeasca foarte mult si brusc (40 de kilograme) si astfel a ajuns sa arate ca un schelet. De altfel, oamenii o jignesc frecvent poreclind-o ”scheletron” sau ”zombi”. Un alt efect al slabirii este si surplusul de piele care atarna dizgratios pe abdomen, iar sani nu mai avea deloc. Gabriela se machia foarte strident, isi radea sprancenele si isi facea un contur evident cu creionul dermatograf pentru ca atunci cand iesea din casa lumea sa fie atenta la machiaj si nu la faptul ca nu avea dinti. Vezi cum au remediat specialistii de la ”Frumusete pe muchie de cutit” toate aceste defecte si arata in final noua Gabriela.
Si tot atunci, Gabriela a avut parte de o dubla bucurie. Pe langa speranta recastigata si increderea ca odata trecute toate aceste complexe isi va putea reface viata alaturi de un barbat care sa o iubeasca si sa o respecte, aceasta a descoperit-o si pe sora sa, Maria, transformata. Noutatea editiei din 8 decembrie a fost aceasta mini-transfomare pe care a suferit-o sora Gabrielei. Maria este opusul acesteia din toate punctele de vedere: este intruchiparea altruismului, a pus-o mereu pe Gabriela pe primul loc, a incercat sa o ajute si astfel s-a neglijat pe sine. Cand era copil, Maria a cazut si si-a spart dintii din fata. Cu mari eforturi, in clasa a 8-a, mama ei a reusit sa o duca la dentist si astfel a capatat o coroana din plastic, care in timp insa s-a ingalbenit si este foarte inestetica. Are probleme cu vederea si singura posibilitate ca sa scape de ochelari este o operatie pe care nu si-o putea permite. Desi a invatat foarte bine, a fost olimpica, sefa de promotie in generala, liceu si facultate, nu a reusit sa obtina postul pe care si-l doreste pentru ca nu avea un aspect fizic corespunzator si de fiecare data, la interviuri, au castigat, spune ea, cele care aratau bine. Marti seara, ”Frumusete pe muchie de cutit” i-a daruit si Mariei sansa unei transformari care sa ii readuca zambetul pe buze si increderea in sine.
Ce-a de-a doua femeie care se va supune unor seriose interventii chirurgicale este Claudia. Are 33 de ani, este asistenta medicala si principala ei problema este ca arata mult mai batrana. Munceste foarte mult pentru a-si intretine fetita si bunica, nu doarme pentru a lucra suplimentar si acest lucru se reflecta in cearcanele foarte evidente. Cu 10 ani in urma era frumoasa, apreciata si considera ca la varsta ei inca mai poate sa simta asta. Claudia povesteste ca este divortata si ca in ultima perioada a casatoriei sotul ii reprosa foarte des ca nu arata bine. La un moment dat o pus-o sa se priveasca in oglinda, spunandu-i ca in halul in care arata nu o sa o mai vrea nimeni, daca el o paraseste. Femeia i-a marturisit lui Victor Slav ca isi doreste sa-si refaca viata, dar pentru asta are nevoie de un aspect fizic atragator. Face tot ce-i sta in putere pentru a arata bine, dar nu-i destul, pentru ca ridurile si cearcanele nu le poate indeparta. Marti seara, la ”Frumusete pe muchie de cutit”, telespectatorii Pro Tv au aflat ce rezultate spectaculoase au interventiile la care a fost supusa Claudia si vor putea urmari rectiile incredibile ale acesteia atunci cand se va privi in oglinda.
Cei care viseaza si ei la o astfel de transformare spectaculoasa si cauta o sansa pentru o noua viata, cei care doresc sa scape de complexe pentru o existenta normala, sunt invitati sa trimita pe adresa de mail [email protected] povestea lor, motivele pentru care vor sa faca schimbarea si cateva fotografii. Cautarile echipei de la ”Frumusete pe muchie de cutit” continua, astfel ca fiecare poveste primita va fi citita si analizata impreuna cu medicii specialisti de top, iar potentialii participanti la un nou sezon vor fi contactati.
Click AICI pentru a vedea episodul din 8 decembrie integral!
Gallery