• PRO TV
  • Talibanii încep să-și facă propriul Guvern: Un fost deținut e la conducerea Ministerului Apărării

Talibanii încep să-și facă propriul Guvern: Un fost deținut e la conducerea Ministerului Apărării

Talibanii încep să-și facă propriul Guvern: Un fost deținut e la conducerea Ministerului Apărării

La mijlocul lunii august, talibanii au preluat controlul asupra Afganistanului, iar toate forțele aliate care mai aveau trupe în această țară au anunțat că se retrag în mod oficial.

Chiar dacă au afirmat că nimeni nu va avea de suferit și vor conduce țara cum pot ei mai bine, talibanii au luat o decizie care este cel puțin controversată: au început să își facă propriul Guvern, iar la conducerea Ministerului Apărării au pus un fost deținut.

Potrivit presei străine, este vorba despre Abdul Qayyum Zakir, care în trecut a fost arestat de către americani, imediat după atacurile de la 11 septembrie 2001, după cum notează Profimedia. Zakir și-a început cariera militară prin aderarea la mișcarea talibană în 1997 și ulterior a participat la războiul civil afgan, iar acum este ministru interimar.

După ce a fost arestat de forțele SUA, Abdul Qayyum Zakir a fost încarcerat la Guantanamo, în Cuba, de unde a fost eliberat în 2007. La acea vreme, el a reușit să-i convingă pe americani că nu mai are nimic împotriva lor și că dorește să se întoarcă în țara natală pentru a-și ajuta familia și pentru a ajuta la reconstruirea țării.

Odată eliberat de la Guantanamo, Zakir a devenit comandantul militar al talibanilor și a dirijat operațiunile militare ale insurgenților în Helmand. Mai mult decât atât, se pare că el a fost în fruntea talibanilor care au cucerit palatul prezidențial din Kabul în această vară.

foto: Getty Images

Vezi și: Wine Trips Romania – Ep.7 Povestea Cramei Budureasca

Gallery

Parteneri editoriali

Share

Videoclipuri cu știri

Citește și

Ultimele articole

Top citite

L-ai pierdut la TV

Articole știri

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni