• PRO TV
  • Nick Cannon așteaptă al 8-lea copil, după ce în decembrie și-a pierdut ultimul născut din cauza cancerului

Nick Cannon așteaptă al 8-lea copil, după ce în decembrie și-a pierdut ultimul născut din cauza cancerului

Nick Cannon așteaptă al 8-lea copil, după ce în decembrie și-a pierdut ultimul născut din cauza cancerului

În octombrie 2021, Nick Cannon spunea că are destui copii, șapte, nu mai are de gând să facă alții și că se gândește serios să încerce o perioadă de celibat. Nici bine nu și-a terminat vorba, că deja are o nouă iubită și așteaptă cel de-al 8-lea copil. Asta după ce în decembrie ultimul său născut, un băiețel făcut cu modelul Alyssa Scott, a decedat la numai 5 luni din cauza unui cancer la creier.

Acum, Cannon a anunțat urmează copilul cu numărul 8, cu noua sa iubita, Bre Tiesi . Prezentatorul tv a spus că știa de sarcină încă de dinainte de decesul fiului său, însă a amânat anunțul din respect față de Alyssa Scott. 



Foto: Nick Cannon cu Alyssa Scott și băiețelul lor

Nick Cannon, în vârstă de 41 de ani, și noua iubită au organizat o petrecere prin care au făcut public faptul că vor avea un copil împreună.

Sursa foto: Profimedia

Cine sunt mamele celorlalți copii al lui Nick Cannon?

Cannon două perechi de gemeni. Unii în vârstă de 10 ani, făcuti cu Mariah Carey, și unii de numai 7 luni, a căror mama este Abby De La Rosa.




 

Pe lângă aceștia, mai are încă doi copii, de 4 și un an, cu Britany Bell. 

Gallery

Parteneri editoriali

Share

Videoclipuri cu știri

Citește și

Ultimele articole

Top citite

L-ai pierdut la TV

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni