• PRO TV
  • 5 iunie - Ziua Mondială a Mediului. Cinci obiceiuri sănătoase pe care le poți adopta chiar azi

5 iunie - Ziua Mondială a Mediului. Cinci obiceiuri sănătoase pe care le poți adopta chiar azi

5 iunie - Ziua Mondială a Mediului. Cinci obiceiuri sănătoase pe care le poți adopta chiar azi

Ziua Mondială a Mediului este sărbătorită anual pe 5 iunie. În fiecare an, evenimentul are o temă recomandată de Programul Națiunilor Unite pentru Mediu (UNEP). Scopul principal al acestei zile este stimularea preocupării oamenilor în ceea ce privește protejarea mediului în vederea determinării factorii de decizie politică să acționeze în consecință.

Tema din acest an a Zilei Mondiale a Mediului este „Restaurarea ecosistemelor”. Pe 5 iunie se va lansa oficial „Deceniul ONU privind restaurarea ecosistemelor”, o inițiativă menită să stopeze și să inverseze declinul lumii naturale, conform informațiilor disponibile pe site-ul www.unep.org.

Deceniul ONU privind restaurarea ecosistemelor reprezintă un apel global pentru vindecarea planetei. Nu a existat niciodată o nevoie mai urgentă de a readuce la viață ecosistemele deteriorate.

Ecosistemele susțin întreaga viață de pe Pământ. Cu cât sunt mai sănătoase ecosistemele, cu atât planeta și oamenii săi sunt mai sănătoși. Obiectivele Deceniului ONU privind restaurarea ecosistemelor includ prevenirea, stoparea și inversarea degradării ecosistemelor pe toate continentele și în toate oceanele. Această inițiativă poate contribui la reducerea sărăciei, la combaterea schimbărilor climatice, la prevenirea extincției masive și va avea succes numai prin implicarea tuturor, conform sursei menționate.

Un ecosistem reprezintă un loc în care plantele, animalele și alte organisme interacționează cu mediul înconjurător formând o rețea vie. Ecosistemele pot fi atât de mari precum o pădure sau atât de mici precum un iaz. Multe dintre acestea sunt vitale pentru societățile umane, asigurând apă, hrană, materiale de construcție și alte elemente esențiale. De asemenea, ele oferă beneficii globale, cum ar fi protecția climatică și conservarea biodiversității. 

Cu toate acestea, în ultimele decenii, nevoia de resurse a condus la epuizarea multor ecosisteme. Restaurarea ecosistemelor poate fi realizată prin diverse metode, cum ar fi împădurirea, ecologizarea urbană, refacerea grădinilor, curățarea râurilor și a malurilor, și altele.

Cinci obiceiuri sănătoase pe care le poți adopta chiar azi

  1. Colectează separat deșeurile reciclabile pentru a evita poluarea mărilor și oceanelor! Poluarea apelor globului este o preocupare importantă a activiștilor de mediu. Experți din întreaga lume caută soluții pentru a înțelege cum ar putea lumea să folosească cel mai bine plasticul aruncat la întâmplare.
  2. Înlocuiește sau redu consumul de ambalaje și veselă din plastic! Poți opta tacâmuri din lemn sau materiale reutilizabile.
  3. Mănâncă mai des acasă! Poți reduce risipa alimentară și impactul asupra mediului, în timp ce ai grijă de bugetul familiei.
  4. Redu consumul de carne. Fermele de animale crescute pentru carne sunt mari poluatoare și consumatoare importante de resurse vitale, cum e apa. 
  5. Renunță la sacoșele și pungile din plastic! Optează pentru plase reutilizabile, din pânză ori material textil!

Cum s-a ajuns la Ziua Mondială a Mediului

Anul 1972 a marcat un punct de cotitură în dezvoltarea politicii internaționale privind mediul. Sub auspiciile ONU, a fost organizată prima conferință majoră privind problemele de mediu, între 5-16 iunie în capitala Suediei, Stockholm.

Cunoscută sub numele de Conferința privind Mediul Uman sau Conferința de la Stockholm, scopul său era de a elabora o perspectivă comună de bază cu privire la modul de abordare a provocării de a conserva și de a îmbunătăți mediul uman.

Mai târziu în acel an, la 15 decembrie, Adunarea Generală a adoptat o rezoluție (A/RES/2994 (XXVII)) desemnând 5 iunie ca Ziua Mondială a Mediului și îndemnând „Guvernele și organizațiile din sistemul Națiunilor Unite să desfășoare în acea zi, în fiecare an, activități la nivel mondial reafirmând preocuparea lor pentru conservarea și îmbunătățirea mediului, cu scopul de a adânci conștientizarea mediului și de a urmări determinarea exprimată la Conferință.”

Tot pe 15 decembrie, Adunarea Generală a adoptat o altă rezoluție (A/RES/2997 (XXVII)) care a dus la crearea Programului Națiunilor Unite pentru Mediu (UNEP), agenția specializată pe probleme de mediu.

Începând cu prima zi de sărbătoare, în 1973, Ziua Mondială a Mediului a ajutat UNEP să crească gradul de conștientizare și să genereze un impuls politic în jurul problemelor aflate în creștere, cum ar fi epuizarea stratului de ozon, substanțele chimice toxice, deșertificarea și încălzirea globală.

Ziua de 5 iunie s-a dezvoltat într-o platformă globală în care se caută soluții cu privire la problemele de mediu urgente. Milioane de oameni au participat de-a lungul anilor, ajutând la stimularea schimbării obiceiurilor oamenilor, dar și în politica de mediu națională și internațională, potrivit unep.org.

Gallery

Parteneri editoriali

Share

Videoclipuri cu știri

Citește și

Ultimele articole

Top citite

L-ai pierdut la TV

Articole știri

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni