PRO TV prezintă un format care testează norocul și intuiția concurenților. Emisiunea Batem Palma? îl are ca prezentator pe îndrăgitul om de televiziune, Cosmin Seleși. Acesta se va afla la cârma unei emisiuni în care concurenții trebuie să apeleze la noroc și la apetitul pentru risc pentru a vedea dacă pot câștiga o sumă importantă de bani sau dimpotrivă... una extrem de mică! 

Emisiunea Batem Palma? are la bază formatul internaţional Deal or no deal, distribuit de Banijay – Creative Networks şi creat de Endemol Shine.

Scopul fiecărei ediții este ca un concurent să plece acasă cu o sumă cât mai mare, deschizând pe parcurs 24 de cutii misterioase existente în joc. Sumele variază și în funcție de prestația concurentului pe parcusul showului. 

Un alt element surpriză este banca. Parcursul unui concurent se încheie în momentul în care acesta alege să bată palma și să accepte una dintre ofertele băncii, fie să deschidă ultima cutie aflată în joc, plecând acasă și cu suma aferentă.

Cosmin Seleși - ”Am tot primit întrebarea - Când revin în televiziune? Iar astăzi e oficial - De acum! Și vă spun asta direct de pe platoul de filmare de care mi-a fost atât de dor! Mă bucur atât de mult să revin alături de cei din echipa PRO TV pe care-i cunosc și în care am încredere, dar și mai tare sunt fericit de faptul că urmează să fiu iar aproape de cei de acasă, să le dau din energia mea și să mă hrănesc cu părerea lor. Atât le transmit: să nu rateze nicio ediție deoarece le garantez că va fi un show cum n-au mai văzut, că se vor distra, vor trăi la intensitate mare momentele în care concurenții câștigă sume mai mici sau mai mari... și la finalul cărora, vor spune cu siguranță: Batem Palma!”