• PRO TV
  • 15 septembrie, ziua in care "Let`s Do It" face curățenie pe toată Planeta. Fii si tu voluntar!

15 septembrie, ziua in care "Let`s Do It" face curățenie pe toată Planeta. Fii si tu voluntar!

15 septembrie, ziua in care "Let`s Do It" face curățenie pe toată Planeta. Fii si tu voluntar!

150 de tari din intreaga lume se unesc in cea mai ambitioasa miscare civica la nivel international – World Cleanup Day. Pe 15 septembrie 2018, voluntari din intreaga lume vor spune „Let`s Do It!” in lupta impotriva uneia dintre cele mai presante probleme de mediu – deseurile. 

World Cleanup Day va incepe pe 15 septembrie la ora 10 in Noua Zeelanda. Valul de actiuni de curatenie va urma soarele prin 24 de fusuri orare si se va incheia 36 de ore mai tarziu in Hawaii. Obiectivul World Cleanup Day este de a mobiliza 5% din populatia Globului pentru a produce o schimbare reala de comportament.

 

Romania, la a sasea Zi de Curatenie Nationala 

Romania va organiza o Zi de Curatenie Nationala pentru a sasea oara, dupa cele 5 actiuni de succes desfasurate incepand cu anul 2010. Let`s Do It, Romania! este cea mai mare miscare sociala din Romania - pana acum, peste 1 400 000 de voluntari au participat la evenimentele Let`s Do It, Romania! si au curatat 18 000 de tone de deseuri. 

 

Date cheie pentru Ziua de Curatenie Globala – World Cleanup Day

1. 1 mai – 30 august: Recrutarea voluntarilor pentru echipa de organizare 

2. 15 mai – 31 august: Realizarea Hartii Deseurilor cu ajutorul aplicatiei de mobil World Cleanup

3. 15 mai – 15 iulie: Mobilizarea partenerilor cheie – companii, autoritati, media 

4. 1 iulie: Start inscrieri pentru Ziua de Curatenie Nationala si Globala

5. 15 septembrie – Ziua de Curatenie Globala – World Cleanup Day!


Cum intri in echipa Let`s Do It, Romania! 

Echipa Let`s Do It, Romania! recruteaza voluntari pentru organizare atat pentru echipa centrala de la Bucuresti, cat si pentru echipele locale din fiecare judet. Sunt cautati voluntari in domenii precum comunicare, IT, HR, fundraising, logistica, organizator de evenimente sau relatia cu autoritatile publice. In acest moment, reteaua nationala numara peste 100 de membri. Toti cei interesati pot aplica pe site-ul letsdoitromania.ro la sectiunea Hai in echipa!
 

Cum contribui la Harta Deseurilor cu aplicatia World Cleanup

Cartarea, sau identificarea mormanelor de deseuri va fi realizata cu ajutorul aplicatiei de mobil World Cleanup. Aplicatia a fost dezvoltata plecand de la modelul anterior creat in Romania in anul 2015 si poate fi descarcata gratuit din AppStore sau GooglePlay.

Cartarea va avea loc in perioada 15 mai – 31 august, iar voluntarii pot participa la evenimentele de cartare comunicate prin pagina de Facebook Let`s Do It, Romania! sau individual, ori de cate ori descopera o zona cu deseuri.

Toate zonele cu deseuri sunt incarcate in World Waste Platform, prima baza de date despre deseuri dezvoltata la scala internationala. Aceasta cuprinde informatii despre loc, tipuri, originea deseurilor pentru analiza si pentru a arata progresul realizat. 

Partenerii institutionali in Romania sunt Ministerul Mediului, Ministerul Apelor si Padurilor si Ministerul Educatiei Nationale. Parteneri nonguvernamentali: AIESEC, ANOSR, CNE, CTR, Cercetasii Romaniei, Federatia VOLUM, Grup PONT, JCI, UOSMR, FDSC.
 

Cum a luat nastere Let`s Do It, World!

Miscarea Let`s Do It, World!, organizatorul evenimentului World Cleanup Day, a luat nastere in 2008, atunci cand Estonia a organizat prima Zi de Curatenie Nationala si a reusit sa mobilizeze 50 000 de voluntari intr-o singura zi. Romania este parte din reteaua internationala Let`s Do It World! inca de la inceput, fiind a patra tara care a organizat o actiune nationala de curatenie.

Comunitatea s-a dezvoltat in ultimii 10 ani si numara astazi 150 de tari cu experienta sau care vor organiza pentru prima oara o Zi de Curatenie Nationala in 2018.


“Let`s Do It, Romania!“ este cel mai mare proiect de implicare sociala organizat in Romania. Din 2010 si pana in prezent, “Let`s Do It, Romania!“ a implicat peste 1.400.000 de voluntari in actiuni de curatenie nationala si peste 50 000 de elevi si parinti in proiecte de educatie ecologica.  

Gallery

Parteneri editoriali

Share

Videoclipuri cu știri

Citește și

Ultimele articole

Top citite

L-ai pierdut la TV

Articole știri

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni