Adevărul despre ”telefonul mobil vechi de 800 de ani”, care a devenit viral pe net

Adevărul despre telefonul mobil vechi de 800 de ani , care a devenit viral pe net
Citeste mai mult despre: telefon mobil, tablite sumeriene,
Data publicarii: 21 Aprilie 2022
Data actualizare: 01 Iunie 2022
Imaginea unui telefon mobil vechi de 800 de ani, care ar fi fost dezgropat de arheologi, în Austria, a devenit virală pe online. 

Poza a dat naștere teoriilor conspirației conform cărora călătoriile în viitor sunt posibile. 

Acum, Express.co.uk explică sursa imaginei și cum a fost folosită pentru a răspândi farsa online. 

Conform Paranormal Crucible, ”mobilul” data din secolul 13 și avea pe ”tastatură” înscrisuri sumeriene. 

”Tăblițele sumeriene nu sunt neobișnuite - au fost excavate aproximativ 2 milioane. Iar limba care a fost un mister până în secolul 19, când a fost, în sfârșit, descifrată”.

„Ce caută un astfel de dispozitiv cu scriere cuneiformă în Austria este ceva ce nimeni nu poate înțelege pe deplin sau explica”. 

Unii vânători de OZN-uri au stabilit că descoperirea este ”o evidență a faptului că extratereștrii au vizitat civilizațiile antice de pe Pământ și au adus tehnologie sofisticată ființelor primitive”. 

Scott C Waring, editor la UFO Sightings Daily, a ajuns la concluzia: ”Este evident că dispozitivul care seamănă cu un mobil a fost creat de o civilizație avansată... foarte interesantă descoperire”. 

 

Mai mult de 500 de publicații au scris despre ”mobilul extraterestru”. 

Doar că, acum, Express.co.uk a fost contactat de Karl Weingartner, de la studioul Art Replik din Germania, care a dezvăluit că telefonul este o lucrare de artă creată de el, iar imaginea a fost furată. 

Mai mult, povestea cu arheologii care au găsit-o a fost complet fabricată. ”Eu sunt producătorul acelei tăblițe din lut, cu litere cuneiforme pe ea. 

Fotografia cu lucrarea mea de artă a făcut înconjurul lumii.

Mai bine de 500 de ziare au scris despre așa-zisul telefon mobil extraterestru și a folosti fotografia obținută dintr-un video Youtube, postat de Paranormal Crucible.

Paranormal Crucible a folosit fotografia fără permisiunea mea”.

Foto. YouTube




VIDEO PROTVPLUS.RO
STIRILEPROTV.RO
Mai mult pe STIRILEPROTV.RO
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!