• PRO TV
  • Afraa al-Suwadi, fetița-miracol a cutremurului din Siria, are o familie nouă

Afraa al-Suwadi, fetița-miracol a cutremurului din Siria, are o familie nouă

Afraa al-Suwadi, fetița-miracol a cutremurului din Siria, are o familie nouă

Mama ei a născut-o sub dărâmături, însă nu a supraviețuit seismelor din Siria și Turcia care au răpit zeci de mii de vieți. Afraa al-Suwadi a rămas și fără tată, în urma catastrofei devastatoare, însă a câștigat o nouă femilie și simpatia întregii lumii.

Afraa al-Suwadi este considerată fetița-miracol a cutremurului care a lovit Siria la începutul lunii februarie. Botezată după mama ei, fetița a fost găsită sub dărâmături la peste zece ore de la seism. Era conectată de mama ei prin cordonul ombilical, iar salvatorii au tras concluzia că fusese născută de curând. Mama ei nu mai era în viață. 

Alături de trupul neînsuflețit al mamei, salvatorii au descoperit cadavrul tatălui și ale celor patru frați mai mari ai fetei.

La mai bine de două săptămâni de la tragedie, fetița este pe mâini bune. Ea a fost adopată de familia unui unchi al ei.

Ea este sufletul meu, viața mea și toată lumea mea. Este fiica mea acum”, a spus Khalil al-Suwadi atunci când a luat-o pe fetiță din spital, conform Daily Mail.

Bărbatul este căsătorit cu o soră a tatălui fetiței, însă medicii nu l-au crezut pe cuvânt și i-au cerut să accepte o serie de teste ADN. Suspiciunile medicilor sunt explicabile, având în vedere că au existat mai multe tentative de răpire a fetei din spital. Mulți sirieni cred că fetița născută sub dărâmături este sfântă și fiecare dintre ei ar vrea să o aibă aproape.

Acest copil este o amintire vie a tatălui, mamei și fraților săi care au pierit”, a spus unchiul fetei, care a dezvăluit că îi va spune fetei povestea vieții ei atunci când va crește.

Khalil al-Suwadi are și mai multe motive de bucurie. Soția lui a născut în urmă cu câteva zile, făcându-l mai fericit ca niciodată.

Fotografii: Getty Images

Vezi și VIDEO: 

Gallery

Parteneri editoriali

Share

Videoclipuri cu știri

Citește și

Ultimele articole

Top citite

L-ai pierdut la TV

Articole știri

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni