Alain Delon a decis să fie eutanasiat. Fiul actorului: „Mi-a cerut să organizez asta!"

Alain Delon a decis să fie eutanasiat. Fiul actorului: Mi-a cerut să organizez asta!
Citeste mai mult despre: Alain Delon, eutanasiat,
Data publicarii: 02 Aprilie 2022
Data actualizare: 28 Mai 2022
După ce a susținut eutanasierea vreme de mai mulți ani, actorul Alain Delon a decis că își dorește să beneficieze de sinuciderea asistată și i-a cerut ajutorul fiului său Anthony Delon.

Actorul francez Alain Delon, în vârstă de 86 de ani, a cerut să fie eutanasiat. El suferă de consecințele grave ale unui accident vascular cerebral din 2019, iar soție sa a murit anul trecut.

Alain Delon şi-a pregătit ieşirea de pe scena vieţii

Anunțul a fost făcut de fiul său, Anthony Delon, într-un interviu pentru postul de radio francez RTL.

Anthony Delon a spus că a acceptat decizia tatălui său și că îi va fi alături în ultimele clipe.

 „Mi-a cerut să organizez asta, da! Tatăl meu a fost foarte emoționat de moartea mamei mele”, a a declarat Anthony, deși a lăsat să se înțeleagă că nu el va fi cel care își va asuma responsabilitatea de a-și însoți tatăl în moarte, ci mai degrabă sora lui, Anouchka.

Alain Delon, în mare suferință

Alain Delon a suferit două atacuri cardiovasculare în 2019, momente care l-au afectat mult. A urmat moartea soției, în 2021, care l-a marcat pe actor. Ea a avut cancer pancreatic și a cerut să fie eutanasiată, dar nu a fost posibil, pentru că procedura este ilegală în Franța.

„Aș vrea să le mulțumesc tuturor celor care m-au însoțit de-a lungul anilor și mi-au oferit sprijin. Sper ca viitorii actori să găsească în mine un exemplu nu doar la nivel profesional, ci și uman”, a declarat Alain Delon.

Alain Delon, care are trei copii Anthony Delon, Anouschka Delon, Alain-Fabien Delon, și-a făcut deja testamentul. Moștenirea lui Alain Delon se ridică la câteva milioane de euro.

Sinuciderea asistată este legală în Elveția

Sinuciderea asistată este legală în Elveția, unde locuiește acum actorul francez. El a vorbit adesea cu seninătate despre eutanasie, pe care o consideră ceva logic și natural de la o anumită vârstă sau un anumit punct al vieții.

 „Sunt în favoarea unei morți demne. În primul rând pentru că locuiesc în Elveția, unde eutanasia este legală și, de asemenea, pentru că cred că este cel mai logic și natural lucru de făcut. O persoană are dreptul să plece în liniște, fără a trece prin spitale, injecții și așa mai departe. A îmbătrâni e nasol și nu poți face nimic în privința asta”, a spus actorul în ultimul interviu acordat pentru săptămânalul elvețian „L'Illustré”.

În Elveția este folosit pentobarbitalul de sodiu lichid pentru persoanele care doresc să se sinucidă asistat medical.

Țările care permit sinuciderea asistată

Olanda, Elveția, Belgia, Luxemburg, Canada și Columbia sunt printre țările care permit suicidul asistat, fiecare țară având însă reguli diferite pentru practică.

Spania a legalizat la rândul ei eutanasia și sinuciderea asistată în luna martie a anului trecut. Aproape toate țările care permit această procedură controversată o condiționează de o boală incurabilă sau în stadiu terminal care nu poate fi vindecată și provoacă suferință pacientului.

Elveția în schimb nu are legi care să interzică sinuciderea asistată, fiind ilegal doar să o oferi din motive egoiste.




VIDEO PROTVPLUS.RO
STIRILEPROTV.RO
Mai mult pe STIRILEPROTV.RO
Modifică setările cookies