• PRO TV
  • Anamaria Prodan și afacerile sale care prosperă în ciuda scandalului cu fostul soț

Anamaria Prodan și afacerile sale care prosperă în ciuda scandalului cu fostul soț

Anamaria Prodan și afacerile sale care prosperă în ciuda scandalului cu fostul soț

Se zice că scandalul nu e bun pentru business. În realitate, îți oferă expunere mediatică ce funcționeză precum combustibilul de rachetă. Anamaria Prodan are afaceri care prosperă în această perioadă de conflict deschis cu fostul soț. 

Anamaria Prodan este doar una, după cum susține antreprenoarea care poate stârni invidii în rândul multor bărbați de succes. Agenta FIFA figura, la sfârșitul anului trecut, pe locul 141 în topul celor mai bogați 300 de români, cu o avere cuprinsă între 40 și 60 de milioane de euro.

Lucrurile ar putea sta foarte diferit pe final de 2022, deoarece impresara a investit masiv în diverse afaceri, în domenii diverse. Din ce face bani Anamaria Prodan și cum prosperă afacerile ei în această perioadă.

Anamaria Prodan și imperiul său imobiliar

Impresara a recunoscut că cei mai mulți bani îi câștigă din afaceri imobiliare, care reprezintă circa 50% din tot ce deține. În acest domeniu manageriază și cea mai veche firmă din portofoliul ei, Reghe Building SRL. Obiectivul se activitate al firmei este Lucrări de construcții ale clădirilor rezidențiale și nerezidențiale (CAEN 4120).

Înființată în aprilie 1993, compania are puține date publice disponibile pe site-ul Ministerului de Finanțe. Singurele care există arată situația financiară a firmei între anii 2016-2020. 

De acolo am aflat că societatea a încheiat anul 2016 cu un profit declarat de 274.063 lei. Cifrele pozitive au crescut, în 2017, la 359.618 lei și la 397.247 lei, în 2018. Apoi au urmat doi ani, 2019 și 2020, în care s-a aflat în pierdere.

La începutul acestei luni, Anamaria Prodan a anunțat lansarea unui ansamblu rezidențial care îi va purta numele, Prodan Residence. Antreprenoarea a dezvăluit că va reveni cu detalii.

Anamaria Prodan, afaceri cu îmbrăcăminte și parfumuri

Prodan & Stavros SRL este o altă firmă în care Anamaria Prodan este acționară. Societatea, înființată în august 2020, se ocupă cu fabricarea altor articole de îmbrăcăminte, exclusiv lenjeria de corp (CAEN 1413).

Conform bilanțurilor depuse la Ministerul de Finanțe, societatea a raportat o pierdere de 56.009 lei în 2020 și o pierdere de 6.044 lei în 2021.

Recent, Anamaria Prodan și-a lansat propriul parfum, Anamaria Prodan by Lelas, care vine în două versiuni. Antreprenoarea este foarte mândră de produsul ei.

Consultanță, fermă de vaci și criptomonede

Cea mai recentă afacere a sa este o firmă de consultanță pentru businessuri și management. Berserker Defence SRL a fost înființată în martie 2022 și are sediul social la aceeași adresă în care a fost înregistrată și altă firmă a sa.

Procesul de divorț în care se află nu a afectat-o deloc în plan profesional, ba i-a și deschis niște uși în Emirate, unde are parteneriate cu importanți antreprenori locali. Recent, Anamaria Prodan a făcut o investiție de 8 milioane de euro pentru a cumpăra terenuri agricole și o fermă de vaci, scrie click.ro.

În acest business a cooptat un partener din zona Emiratele Arabe Unite. 

Afacerile sale nu se opresc aici. Anamaria Prodan cocheta de mai mulți ani cu piața crypto, motiv pentru care a investit într-o nouă platformă de tranzacționare, care are în spate și un token care poate fi cumpărat și tranzacționat online. În această nouă afacere, Anamaria Prodan este acționar majoritar.

Mai mult, antreprenoarea a lansat și o colecție de NFT-uri (jetoane non fungibile) care pot fi colecționate și tranzacționate online.

Pe lângă toate aceste businessuri, antreprenoarea deține Impact Media PHG SRL, o socitate care desfășoară activități de producție cinematografică, video și de programe de televiziune (CAEN 5911). Compania a fost înființată în decembrie 2021. 

O cotă importantă din tot ce deține provine din fotbal, Anamaria Prodan fiind singura femeie impresar în acest domeniu, din România. Recent, ea a beneficiat de un articol laudativ în presa din Marea Britanie.

Fotografii: @anamariaprodanreghecampf

Vezi și VIDEO:

Gallery

Parteneri editoriali

Share

Videoclipuri cu știri

Citește și

Ultimele articole

Top citite

L-ai pierdut la TV

Articole știri

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni