Andra Gogan, luată prin surprindere de cinci tipi care i-au intrat în casă. Ce a urmat

Andra Gogan, luată prin surprindere de cinci tipi care i-au intrat în casă. Ce a urmat
Autor: Dan Brumar
Data: 05 Martie 2019
Vloggerița Andra Gogan, care face parte din grupul celor 100 de specialiști în muzică de la Cântă acum cu mine, a avut parte de surpriza anului.

Surpriză de proporții pentru Andra Gogan, care a dat nas în nas cu cinci băieți din Republica Moldova în propria locuință. Băieții au escaladat poarta casei sale, când vloggerița se afla la cumpărături, însă n-au avut gânduri rele. Cei cinci, componenți ai formației 7Klase, s-au proțăpit în mijlocul sufrageriei sale și au așteptat-o de la cumpărături pentru a-i cânta una dintre melodiile ei preferate.

Înarmați cu acordeoane, contrabas, chitară și cajon, cei cinci băieți din Republica Moldova au sărit gardul și au intrat în casa vloggeriței pentru o aventură urbană în ton cu refrenul piesei „Fata care nu mă lasă”.

„Mama Andrei a fost complicele nostru. A trimis-o pe Andra la cumpărături, ca noi să avem timp să punem totul la cale. Pentru a întra în posesia cheii casei, a trebuit să sărim poarta, exact ca în videoclip”, povestesc amuzați băieții.

Reacția Andrei Gogan a fost una care a meritat tot efortul. „Aveam emoții și abia reușisem să ne aranjăm instrumentele, că Andra a și intrat pe ușă și n-am mai avut timp de nicio încălzire. Am cântat din suflet, iar ea a rămas profund impresionată. Ne-am cunoscut și nu negăm faptul că ne-am și plăcut. Andra a fost foarte drăguță și ne-a făcut fiecăruia câte un compliment drept recompensă pentru dedicația noastră muzicală. Pe Valentin l-a remarcat ca fiind frumosul trupei și ni s-a părut că l-a și îmbrățișat într-un mod deosebit”, au declarat glumind băieții cu accentul lor caracteristic.

Iubesc noua lor piesă, m-am îndrăgostit de ea din momentul în care mi-au cântat-o! Surpriza a fost minunată! Băieții de la 7Klase sunt așa de talentați și au fost primii care mi-au cântat în casă, efectiv nu mai aveam cuvinte. Se vede că au un suflet bun și sunt pozitivi, m-am înțeles din prima cu ei și cât de frumos au vorbit despre mine. Eu dau fericire copiilor și adolescenților care mă urmăresc, dar uite că se mai gândește cineva și la mine să îmi ofere surprize și fericire”, a mărturisit Andra Gogan.

FULLSCREEN
Andra Gogan, luată prin surprindere de cinci tipi care i-au intrat în casă. Ce a urmat
  • /



Vezi episoade in intregime pe

STIRILEPROTV.RO

Mai mult pe STIRILEPROTV.RO