Anna Lesko, despre mama ei, internată în spital cu complicații după Covid-19: „Este complet schimbată”

Anna Lesko, despre mama ei, internată în spital cu complicații după Covid-19: Este complet schimbată
Anna Lesko. FOTO: @anna_lesko
Citeste mai mult despre: Anna Lesko, COVID-19, mama Anna Lesko,
Autor: Dan L. Brumar
Data publicarii: 25 Ianuarie 2021
Data actualizare: 25 Ianuarie 2021
Anna Lesko trece prin momente grele din cauza bolii care a afectat-o pe mama ei. În vârstă de 70 de ani, mama artistei a ajuns la spital din cauza unor complicații medicale survenite după infecția cu coronavirus.

Mama Annei Lesko a fost internată pentru a doua oară, iar medicii au descoperit complicații apărute după ce femeia a trecut prin infecția cu coronavirus.

De ceva vreme, mama mea în vârstă de 70 de ani duce o luptă grea și istovitoare cu noul Coronavirus. Este a două oară internată la spital, întrucât au apărut complicații la nivel digestiv. Este complet schimbată, a slăbit enorm și obosește numai când vorbește. De atunci am început să mă documentez vis a vis de acest virus necruțător”, a scris Anna Lesko pe Instagram.

Văzând suferința mamei sale, artista se declară o susținătoare a vaccinării împotriva virusului SARS-CoV-2 și crede că autoritățile trebuie să facă mai mult pentru a-i convinge pe oameni că serurile vor ajuta la stoparea răspândirii infecției.

Riscurile asimilate vaccinului sunt infinit mai mici față de ce presupune virusul și doar vaccinarea a 2/3 din populația unei țări poate opri răspândirea virusului, noi mutații cu forme mai grave și poate genera revenirea la viața normală. Clasa politică trebuie să dea exemplu personal, să comunice coerent pe înțelesul tuturor și să procure suficiente doze pentru toți. Sistemul medical trebuie să asigure vaccinarea propriu-zisă cu maximă eficacitate”, mai scrie Anna Lesko.

Artista își sfătuiște fanii de pe rețelele sociale să ignore „orice teorii conspiraționiste” provenite de la „diverși influenceri”. „Ignorați inepțiile pentru binele vostru și al celor dragi!”, a mai scris Anna Lesko.

Fotografii: @anna_lesko

Vezi și VIDEO: Anna Lesko vorbește în emisiunea La Măruță de problemele de sănătate ale mamei ei




VIDEO PROTVPLUS.RO
STIRILEPROTV.RO
Mai mult pe STIRILEPROTV.RO
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!