Barack Obama, fanul unei starlete XXX, pe Twitter. Ce spun admiratorii fostului președinte

Barack Obama, fanul unei starlete XXX, pe Twitter. Ce spun admiratorii fostului președinte
Barack Obama. FOTO: Getty Images
Autor: Dan Brumar
Data: 29 Iulie 2019
Barack Obama a fost unul dintre cei mai populari președinți americani, iar azi este considerat un tip chiar „cool”.

Barack Obama nu e tipul scorțos, în genul George Bush Sr, dar în 2008 a câștigat mulțimile cu un discurs diferit și cu un farmec nemaiîntâlnit până atunci. Barack Obama are mare priză la publicul american chiar și la doi ani și jumătate de la predarea mandatului de președinte (20 ianuarie 2017), însă i-ar putea trece cu vederea fanii lui o imprudență dubioasă?

Fostul președinte american, care are peste 107,4 milioane de admiratori pe Twitter, a fost dat în vileag de un utilizator care a sesizat că Obama urmărește contul de Twitter al unei starlete porno.

Sara Jay (41 de ani), actriță de filme pentru adulți, producător și regizor de pelicule XXX, se află pe lista celor 613.000 de persoane pe care Barack Obama le urmărește pe rețeaua socială.

Starleta, care și-a făcut debutul în industrie în anul 2001, a primit premiul Best Interracial Star în 2009. Înainte de a deveni actriță XXX, a dansat în localuri de striptease pentru a-și putea plăti studiile de psihologie la Universitatea din Cincinnati.

Citește și: Barack Obama a ajuns în topul Billboard, deși nimeni nu-l știa drept cântăreț

Sara Jay, la 41 de ani. FOTO: Getty Images

Barack Obama nu a oferit o explicație pentru care îi urmărește contul de Twitter, însă fanii fostului președinte au reacționat pe rețelele sociale.

„El urmărește peste 615.000 de oameni, inclusiv pe mine. El sau echipa lui folosesc un robot legat la contul său pentru a urmări pe toată lumea care îl urmărește pe el”, a scris un admirator al fostului președinte.

Afirmația e veridică, având în vedere că Sara Jay chiar îl urmărește pe Barack Obama pe Twitter. 

Vezi și VIDEO: Top 3 actori care au înșelat, dar și-au salvat căsniciile

Alt admirator a dat vina pe Twitter și le-a cerut managerilor rețelei sociale să îndrepte sitația.

„Twitter, repară-ți aplicația. Nu-l băga pe domnul Obama în necaz, te rog. Știi ce s-a întâmplat cu domnul Bill Clinton. Obama nu mai este la conducere acum. Nu are nevoie de așa ceva. Mulțumesc”.

„De ce vă îngrijorează pe cine urmărește Obama, o persoană privată? Nu ar trebui să vă preocupe cine este acum la Casa Albă? Ipocrizia e reală”, a scris un altul. 

FULLSCREEN
Barack Obama, fanul unei starlete porno, pe Twitter. Ce spun admiratorii fostului președinte
  • /



Vezi episoade in intregime pe
STIRILEPROTV.RO
Mai mult pe STIRILEPROTV.RO