• PRO TV
  • Brazilianul de la Românii au talent se apucă de cântat. Banto dos Santos face senzație cu melodiile populare românești

Brazilianul de la Românii au talent se apucă de cântat. Banto dos Santos face senzație cu melodiile populare românești

Brazilianul de la Românii au talent se apucă de cântat. Banto dos Santos face senzație cu melodiile populare românești

Banto dos Santos și grupul său de dansatori de capoeira i-au încântat pe români în sezonul 8 al celui mai iubit show de talente. Acum, liderul grupului se lansează în muzică, după ce a demonstrat că are un talent ascuns.

Banto dos Santos, pe numele său real Cleraldo Santos, și-a descoperit abilitățile de cântăreț în urmă cu un an. De atunci a tot exersat și a cântat la evenimente private, în compania prietenilor și cunoscuților, și a primit doar aprecieri. Zilele trecute a oferit o mostră a talentului său în cadrul emisiunii La Măruță, unde a interpretat o melodie populară din zona Ardealului. Deși locuiește în România din 2009, e incredibil cât de bine pronunță cuvintele românești.

Da, m-am apucat de cântat, încerc să dezvolt și această latură a mea. Vrem să oferim un show complet, dans și cântec. La evenimentele private la care am fost invitați am observat că muzica populară românească prinde foarte mult la public. Și mie îmi place mult, de aceea și cânt la astfel de evenimente. Și, de multe ori, prestația muzicală e mai apreciată decât dansul brazilian”, ne-a spus, amuzat, Banto dos Santos.

Profesorul de capoeira a mărturisit că în acest moment lucrează la o piesă braziliană, care îmbină stilurile muzicale latino și pop, cu ceva influențe capoeira. Melodia e o creație a sa, a soției lui, Andrea Jakab, și a unui prieten. 

Banto dos Santos și grupul său de capoeira au ajuns până în semifinală la show-ul Românii au talent din această primăvară. Brazilianul spune că grupul se va înscrie și la sezonul 9 al concursului, unde va aduce pe scenă un dans nou. „Continuăm cu capoeira, dar dezvoltăm în paralel un nou stil de dans, sakodge. Grupul nostru se extinde și am adus doi dansatori din Brazilia, cu care sperăm să surprindem și mai mult audiența”, ne-a spus Andrea Jakab.

Dezamăgit de naționala de fotbal a Braziliei

Deși nu practică fotbalul, Banto a urmărit cu sufletul la gură meciul Brazilia-Mexic (2-0) badin optimile Campionatului Mondial din Rusia. Dansatorul a fost dezamăgit de prestația echipei naționale, deși aceasta a trecut de Mexic.

„Când vezi că fotbaliștii joacă mai prost decât copiii de pe plajă, nu poți să fii încântat de rezultat. E o dezamăgire. Jucătorii nu formează o echipă sudată, iar asta e din cauză că evoluează la echipe diferite. Noi suntem obișnuiți cu jocul lui Ronaldo, care îți făcea sângele să fiarbă de emoție”, ne-a mărturisit Banto. Profesorul de capoeira vede, totuși, echipa țării sale în finală alături de selecționata Franței.

Gallery

Parteneri editoriali

Share

Videoclipuri cu știri

Citește și

Ultimele articole

Top citite

L-ai pierdut la TV

Articole știri

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni