• PRO TV
  • Câinii lui Joe Biden, mutați de la Casa Albă după ce au devenit agresivi. Unde au ajuns patrupedele

Câinii lui Joe Biden, mutați de la Casa Albă după ce au devenit agresivi. Unde au ajuns patrupedele

Câinii lui Joe Biden, mutați de la Casa Albă după ce au devenit agresivi. Unde au ajuns patrupedele

Cei doi câini din rasa Ciobănesc German pe care îi deține Joe Biden au fost mutați de urgență de la Casa Albă, după ce unul dintre ei a devenit agresiv cu staff-ul președintelui. Patrupedele au fost trimise să trăiască pe proprietatea familiei din Dalaware.

Câinii lui Joe Biden au avut viață scurtă la Casa Albă. Animalele de companie ale familiei prezidențiale au fost transferate la locuința Biden din Delaware, din cauza unui incident în care a fost implicat Major, câinele adoptat de președinte în 2018.

Conform presei de peste Ocean, patrupedul s-a repezit la unul dintre agenții de securitate de la Casa Albă și l-a mușcat. Două surse au declarat pentru CNN că Biden a luat decizia de a-i ține departe pe prietenii săi necuvântători, pentru a evita astfel de incidente.

Conform sursei citate, nu e prima dată când Major Biden este agresiv cu personalul de la Casa Albă.

Câinele, în vârstă de 3 ani, a fost adoptat de soții Biden în 2018 de la un adăpost de câini din Delaware. Celălalt câine al președintelui, Champ, are 13 ani și se resimte din cauza vârstei înaintate.

Câinii lui Joe Biden, Major Biden și Champ, au fost aduși la Casa Albă în ianuarie 2021, la o săptămână după instalarea familiei prezidențiale. Jill și Joe Biden au o relație foarte apropiată cu cele două patrupede, la care țin ca la niște prieteni vechi.

Fotografii: Profimediaimages.ro/Getty Images

Vezi și VIDEO: Cele mai tari farse de pe TikTok

Gallery

Parteneri editoriali

Share

Videoclipuri cu știri

Citește și

Ultimele articole

Top citite

L-ai pierdut la TV

Articole știri

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni