Ce a pățit bărbatul care a distrus cu târnăcopul steaua lui Donald Trump de pe celebrul Walk of Fame

08 Noiembrie 2018, 17:25

Ce a pățit bărbatul care a distrus cu târnăcopul steaua lui Donald Trump de pe celebrul Walk of Fame
Tânărul de 24 de ani, care a recunoscut că a vandalizat steaua lui Donald Trump de pe Hollywood Walk of Fame din Los Angeles, a fost condamnat de un tribunal din SUA.

Austin Clay, un artist plastic din Los Angeles, a fost condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare pentru distrugerea monumentului președintelui american. În luna iulie a acestui an, bărbatul a distrus cu un târnăcop steaua de pe bulevardul Hoolywood Walk of Fame, după care s-a predat la poliție. Acum, el este monitorizat îndeaproape de poliție și riscă să ajungă după gratii dacă recidivează.

Un judecător a decis miercuri ca Austin Clay să umeze niște ședințe de consiliere psihologică și plătească nu mai puțin de 9.400 de dolari Camerei de Comerț din Hollywood, instituție care se ocupă cu realizarea și întreținerea monumentului de pe bulevardul Hollywood, scrie Daily Mail.

Un filmuleț care a ajuns în mediul online la scurt timp după fapta lui Clay îl înfățișează pe acesta lovind cu poftă steaua lui Trump, cu un târnăcop, în jurul orei 3.00 dimineața, pe 25 iulie 2018. 

 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

Video shows the moment man destroys #Trump's Hollywood Walk of Fame star with a pickaxe as it's revealed he could face up to three years behind bars. Video emerged showing #AustinClay, 24, vandalizing Trump's Walk of Fame star He used a pickaxe to deface the star around 3am Wednesday and then turned himself into police Clay is charged with felony vandalism and is being held on a $20,000 bail This could cost him up to a $10,000 fine and a three year jail sentence This is the second time a pickaxe has been used to destroy Trump's star James Otis, the man who vandalized Trump's Walk of Fame star in 2016, is trying to bail Clay Workers have already removed it and began replacing it on Wednesday The #Hollywood Chamber of Commerce has said it has no plans to remove the star permanently, despite its repeated targeting by vandals and activists A petition with nearly 50,000 signatures has been calling for its displacement

A post shared by VIDEO2FONE™ (@video2fone) on


Citește și: Celebrul Hollywood Walk of Fame are peste 2.600 de stele și încă mai e loc pentru celebrități

Tânărul a recunoscut fapta și a pledat vinovat în instanță, însă a fost arestat pentru distrugere și închis. A fost eliberat la scurt timp, după ce a plătit cauțiunea de 20.000 de dolari stabilită de un tribunal. 

Într-o postare pe YouTube, Clay și-a explicat gestul, pe care nu l-a catalogat drept „o reacție emoțională nesăbuită la o problemă politică”. Totodată, Clay le-a mulțumit tuturor celor care l-au ajutat cu bani pentru a-și plăti cauțiunea.

„Actul în sine a fost extrem, dar toate afirmațiile cum că aș fi făcut ceva violent nu sunt adevărate. Nu am rănit pe nimeni și nu am avut nici o înclinație să o fac (...) În ceea ce privește acțiunile președintelui, care au justificat cumva gestul meu, lucrurile stau în felul următor: el și cabinetul său au demonstrat o lipsă totală de interes față de decența umană, când au decis că e acceptabil să separi copiii imigranților de părinții lor. Eu cred că Trump subminează integritatea democrației americane”, a spus Austin Clay.

Steaua lui Trump a mai fost vandalizată

În noiembrie 2016, un alt bărbat, pe nume James Otis, a distrus monumentul lui Trump de pe Hollywood Walk of Fame, tot cu un târnăcop. La vremea respectivă, Trump nu era președinte, însă instanța a decis să-l condamne pe Otis tot la trei ani de închisoare cu suspendare și să-l oblige să presteze 20 de zile de muncă în folosul comunității.

 

Însă, poate vă întrebați cum s-a ales Donald Trump cu o stea pe Aleea Celebrităților din Los Angeles, dacă nici nu era președinte la acea vreme. 

Miliardarul Donald Trump a primit o stea pe bulevard în anul 2007, pe vremea când era un star de televiziune (emisiunea The Apprentice). În 2018, mai multe organizații au cerut îndepărtarea stelei sale de pe Hollywood Walk of Fame, pe fondul măsurilor sale politice nepopulare. În replică, administratorii monumentului au declarat că acest lucru este imposibil și inacceptabil, pe motiv că o celebritate care a fost distinsă cu o stea face parte din istoria Hollywood Walk of Fame. Niciodată o stea de pe aleea celebrităților din Hollywood - Los Angeles nu a fost îndepărtată, indiferent de acuzațiile care i-au fost aduse unui personaj sau altul.  

Vezi episoade in intregime pe

STIRILEPROTV.RO

Mai mult pe STIRILEPROTV.RO