• PRO TV
  • Ce mănânc când sunt pe fugă? Credem că am găsit răspunsul pe care-l căutai

Ce mănânc când sunt pe fugă? Credem că am găsit răspunsul pe care-l căutai

Ce mănânc când sunt pe fugă? Credem că am găsit răspunsul pe care-l căutai

Diminețile n-au niciun farmec dacă nu te bucuri de ele și credem că am găsit soluția să-ți începi ziua plin de energie și cu poftă de viață. 

Toată treaba se rezumă la un detaliu, pe care îl scapi din vedere fiindcă, știm, timpul nu e prietenul tău cel mai bun. Ce-ai zice dacă azi n-ai mai sări peste micul dejun?

40% din locuitorii acestei țări își încep ziua fără să mănânce dimineața, deși conștientizează rolul important al primei mese a zilei. De la justificări precum „nu simt senzația de foame” ori „mi-e teamă că o să iau în greutate”, ajungem la motivul cel mai invocat de românii activi: „chiar n-am timp pentru așa ceva”. Credem cu tărie că poți începe chiar de azi să pui pe lista ta de priorități o masă ușoară, la primele ore ale dimineții, fără să întârzii la serviciu. Iată câteva idei!

Omletă cu brânză și lapte. Ouăle și brânza sunt printre ingredientele preferate ale românilor care nu ratează micul dejun, pentru aportul lor de proteine de origine animală, gust și calorii. Chiar dacă pare un lucru sofisticat, nu-i mare brânză să bați două ouă cu telul, să adaugi laptele și brânza și să le răstorni în tigaia încinsă. Timp de preparare: 7 minute. Timp de savurat: 10 minute. Știm, ai pierdut patru metrouri deja, iar șeful nu va fi foarte mulțumit că ai întârziat. Dar mai e un lucru care ar trebui să te îngrijoreze: farfuria ta conține prea multe grăsimi, care, vrei nu vrei, se vor depune dacă nu ieși la o tură de alergare în jurul blocului. Ok, sari peste omletă!

Fructe și semințe. Sunt ideale pentru conținutul lor de vitamine, minerale, fibre și proteine, combinație care se regăsește în recomandările tuturor nutriționiștilor. Acum le poți experimenta pe toate la pachet, căci pe piață au apărut băuturi pe bază de plante (migdale, orez, soia, nucă de cocos) și sucuri de fructe. AdeZ e o nouă gamă de astfel de băuturi hrănitoare, cu un gust delicios și fără zahăr adăugat.

Variantele simple sunt ideale pentru un mic dejun consistent, și pot fi folosite atât în cafea, pentru smoothies, cât și cu cereale, iar combinațiile de fructe pot fi consumate ca atare, în drum spre serviciu. Nu-ți face griji, prinzi metroul!

Croissante și covrigi. Sunt nelipsite din hrana zilnică a românilor care sunt pe fugă și, de cele mai multe ori, sunt însoțite de cafea. Sunt o sursă de glucide lente (amidon) și țin de foame o oră au două. Însă, cele mai multe croissante de pe piață conțin conservanți, grăsimi vegetale nesănătoase și zahăr. Covrigii și croissantele merg bine cu un iaurt dimineața, însă dacă ești în căutarea unor preparate sănătoase cel mai bine e să nu faci un obicei din a consuma produse de patiserie. Nu uita nici de hidratare, care este foarte importantă la primele ore ale zilei.

Gallery

Parteneri editoriali

Share

Videoclipuri cu știri

Citește și

Ultimele articole

Top citite

L-ai pierdut la TV

Articole știri

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni