Smiley și Gina Pistol se pot considera doi oameni cu adevărat împliniți! Aceștia nu doar că au cariere uimitoare în televiziune și muzică, dar se bucură și de iubirea necondiționată a fiicei lor, Josephine. În urmă cu doar câteva luni, frumoasa vedetă a vorbit despre modul în care viața ei s-a schimbat după apariția micuței și a punctat faptul că niciodată nu a fost mai fericită decât atunci când și-a strâns pentru prima dată copilul în brațe.
Acum, Gina Pistol și Smiley fac un nou pas important în relație! Artistul și-a luat inima în dinți și a făcut pasul cel mare, cerându-și partenera de soție. Astfel, în cursul zilei de mâine, 27 mai 2023, cele două vedete își vor uni destinele la Snagov, apoi se vor distra pe cinste la o locație secretă.
Până în acest moment, Gina Pistol și Smiley nu au făcut publice foarte multe informații despre nuntă, menționând doar că mireasa va schimba două rochii - una pentru cununia civilă, iar alta pentru cea religioasă - și că le va oferi invitatelor un obiect destul de bizar, mai rar întâlnit la petreceri, dar foarte folositor. Astfel, pe InstaStory, Gina a dezvăluit că doamnele și domnișoarele vor avea posibilitatea de a-și schimba pantofii cu toc cu balerini, puși la dispoziție chiar de miri:
„Pui cutia cu balerini lângă ringul de dans și cine simte că nu mai poate dansa pe tocuri, poate să-și ia balerinii și continuă petrecerea. În cazul în care obosesc…', a spus Gina Pistol pe Story.
Mai mult decât atât, Gina Pistol se poate desemna o mireasă extrem de grijulie, care are fiecare detaliu pus la punct. Astăzi, cu doar câteva ore înainte de marele eveniment, vedeta s-a gândit la nevoile de după petrecere ale invitaților și a mers imediat la farmacie pentru a achiziționa pastile efervescente, pentru dureri de cap:
„Trebuie să merg la farmacie să cumpăr niște pastile efervescente, pe care le iei a doua zi după petrecere, ca să nu-ți fie rău. Rău oricum îți va fi, dar nu rău groaznic. Presimt că o să împart pastile și în stângă, și în dreapta, ca să nu le fie oamenilor rău', a mai spus vedeta.
Sursă foto: Gina Pistol/Instagram, Smiley/Facebook, Arhivă PROTV
VEZI ȘI VIDEO