• PRO TV
  • Ce poti sa vizitezi in Madrid vara asta? Recomandarile Corinei Caragea

Ce poti sa vizitezi in Madrid vara asta? Recomandarile Corinei Caragea

Ce poti sa vizitezi in Madrid vara asta? Recomandarile Corinei Caragea

Adora sa calatoreasca si din fiecare loc in care ajunge isi cumpara o minge de fotbal pentru colectia de acasa. In prag de vacanta, Corina Caragea le-a dezvaluit fanilor sai care e orasul in care nu se simte turist. 

Corina a primit o provocare simpatica din partea unei cunoscute reviste de fashion: sa scrie despre orasul in care nu se simte niciodata turist. ,,Daca este un oras in care nu ma simt turist, acela este Madrid. Spania se potriveste manusa pe sufletul meu. Stiti deja ca Barcelona este premianta in topul preferintelor mele. Dar Madrid, Madrid are ceva din cuvantul acasa.”

Frumoasa prezentatoare spune ca unul dintre “ingredientele” atractiei sale fata de Madrid sunt oamenii: prietenosi, deschisi, relaxati, veseli, mereu pusi pe distractie si vorba, indiferent din ce parte a lumii vii. 

,,De la copiii de scoala si pana la pensionari, cu totii sunt asa. In plus - eleganti, imbracati cu grija si cocheti. Ii vezi asa tipla, cum spunem noi, la tot pasul - pe strada, in autobuz, in parc.”, spune simpatica prezentatoare.

Spre deosebire de Barcelona, care respira “vacanta” prin toti porii, Madridul e mai elegant, mai linistit. Ii lipseste, spune Corina, “marea si zgomotul multimii de tineri pusi pe distractie pe plaja”. 

Madrid, "orasul care are ceva pentru fiecare"

Corina si-a facut timp sa le recomande cititorilor ei si cateva atractii turistice din Madrid. Asa ca, daca vrei sa iti faci vacanta in Madrid vara asta, Corina spune ca Madrid are ceva atractiv pentru fiecare.

Ce poti vizita daca esti microbist

Daca esti microbist, ar trebui sa ai pe lista de “must visit in Madrid” celebrul stadion Santiago Bernabeu. Madrid e capitala europeana a fotbalului si cel mai de succes club din istoria Ligii Campionilor, cu 12 trofee castigate, fiind si singurul club care a reusit sa obtina performanta timp de doua sezoane consecutiv. 

Daca prinzi in Spania si un El Clasico, meciul dintre eternele rivale, Real si Barcelona, atunci esti chiar norocos. Si Corina a trait aceasta experienta emotionanta si a povestit-o, in urma cu ceva timp, pe blogul ei. “Am avut norocoul sa vad aici si o finala de Liga Campionilor, intre Inter si Bayern, in 2010. Iti recomand sa traiesti pe viu si un meci pe noua bijuterie a rivalilor din oras – Atletico Madrid. Wanda Metropolitano a costat cat a noastra National Arena… si va gazdui finala Ligii Campionilor de anul viitor.”, spune Corina.

Iti place arta? Madrid are ceva si pentru tine

Madridul are, de asemenae, si o bogata mostenire artistica. Corina recomanda sa iti faci timp pentru o vizita obligatorie la muzeele care formeaza un triunghi artistic de exceptie: Muzeul Prado – Muzeul Thyssen-Bornemisza – Reina Sofia. Poti face o oprire si la Palatul Regal si gradinile sale. De mentionat ca au 2 ore pe zi cand intrarea este libera, deci trebuie sa verifici orarul pe site inainte sa ajungi acolo. 

Mai poti vizita si celebrele piete Puerta de Sol sau Plaza Mayor. Apoi ai putea incheia ziua luand la pas Gran Via pana la Puerta de Alcalá sau vizitand parcul Retiro, care, spune Corina, te rupe complet de zgomotul urban. 

Pasionat(a) de shopping? Tot Madrid e “the place to go”

Madrid are o multime de atractii si pentru pasionatii de shopping. La Madrid vei gasi magazine celebre insirate pe Calle Serrano, in cartierul Chueca, Fuencarral sau in faimosul magazin Corte Ingles. Preturile sunt decente, similare celor din magazinele de la noi. Daca esti in cautarea unui outlet, ai putea lua autobuzul si merge in “Las Rozas Village”

Madridul e atractiv si pentru gurmanzi

,,Abia asteptam sa ajung la capitolul mancare. Caci spaniolii predau lectia de gastronomie chiar si celor ca mine, mofturosi. Ei bine, in Madrid pot sa comand cu ochii inchisi la restaurant, dar mai ales in Mercado San Miguel – acolo unde se aduna toti pofticiosii la “tapas”, fructe, dulciuri sau un pahar de sangria.”, spune Corina.

Ea le recomanda gurmanzilor jamonul, caracatita, calamarii, tortilla, Pimientos de Padron si ceva dulce de neuitat: ciocolata calda si churros la San Gines (cea mai veche ciocolaterie din Madrid). Daca iti plac dulciurile, ai putea sa treci si pe la Mama Framboise. Tot in Madrid poti sa mananci cea mai buna carne de vita daca ai trecere prin zona in care se gaseste “Rubaiyat”. De asemenea, Corina spune ca micul dejun trebuie neaparat luat in oras, caci ai de ales intre zeci de locuri cochete. Panela&Co sau Le Pain Quotidien sunt recomandarile ei. 

Prea lenes sa pleci in vacanta? Nicio problema! Iti poti face siesta in Madrid! 

Madrilenilor le place siesta, asadar ii vei gasi deseori la terase si restaurante, cina o iau dupa ora 22, mai galagiosi si mai vorbaresti ca oricand, iar apoi ii gasesti in cluburi toata noaptea. Indiferent de varsta. Zona Ponzano este punctul zero pentru daca esti petrecaret. Acolo te asteapta multe cluburi si baruri, cocktailuri traditionale si “tapas”. In orice seara a saptamanii te-ai duce acolo, este plin de oameni pusi pe distractie. Corina are si o recomandare de rooftop: sus pe Primarie, la Cibeles, gasesti un bar care iti ofera o priveliste minunata asupra miezului orasului. Deasupra Cortes Ingles, Gourmet Experience – la Callao sau ultimul etaj al aceluiasi magazin in Piata Sol, de asemenea poti bea un cocktail si pe terasa hotelului H10 Puerta de Alcala. 

Tu ce spui? Te-a convins Corina sa vizitezi Madridul vara asta? 

Gallery

Parteneri editoriali

Share

Videoclipuri cu știri

Citește și

Ultimele articole

Top citite

L-ai pierdut la TV

Articole știri

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni