• PRO TV
  • Cel mai ușor lucru pe care îl poți face pentru copilul tău ca să-i asiguri un start bun în viață

Cel mai ușor lucru pe care îl poți face pentru copilul tău ca să-i asiguri un start bun în viață

Cel mai ușor lucru pe care îl poți face pentru copilul tău ca să-i asiguri un start bun în viață

Suntem capabili să sacrificăm totul de dragul copiilor noștri, iar primul lucru pe care îl putem face pentru a le oferi un start bun în viață era ceva obișnuit acum 50-100 de ani.

Dacă nu ați intuit încă despre ce e vorba, să risipim misterul! Da, e vorba despre alăptare, cel mai sănătos obicei pe care îl poți adopta ca mamă imediat după naștere. În săptămâna mondială a alăptării (1-7 august), Organizația Mondială a Sănătății ne amintește care sunt beneficiile hrănirii exclusiv la sân a copiilor în primele șase luni de viață. 

Beneficiile laptelui matern nu pot fi egalate de hrana alternativă, iar alăptarea în primele șase luni de viață ale bebelușului pune bazele imunității acestuia. Și mamele au de câștigat în urma alegerii acestui obicei sănătos. Studiile au confirmat că hrănirea la sân vreme de un an scade considerabil riscul femeilor de a dezvolta cancer mamar și alte afecțiuni ginecologice.

Proaspătă mămică, Laura Cosoi a ales să-și hrănească fiica în mod natural.

 

La început de august, femeile din România au ocazia de a lua parte la cursuri și workshop-uri despre alăptare, organizate de Asociația SAMAS. Evenimentele au loc în București și alte șapte orașe din țară. Iată unde ai întâlnire cu specialiștii în alăptare!

Spitalul Clinic de Obstetrică și Ginecologie „Filantropia” (București) - miercuri, 1 august 2018, orele 15.30 – 17.30. 

Spitalul Clinic de Obstetrică și Ginecologie Profesor Doctor Panait Sârbu – „Maternitatea Giulești” – joi, 2 august 2018, ora 10.30.

Spitalul Clinic „Dr. Ion Cantacuzino” (București) – vineri, 3 august 2018, ora 12.30. 

Spitalul Clinic „Nicolae Malaxa” – marți, 7 august 2018, ora 10.00.

În București, reprezentanții Asociației SAMAS organizează o expoziție de fotografii care spun povestea a șapte mame ce au decis să alăpteze din prima zi de viață a copiilor lor. Expoziția e găzduită de centrul comercial Sun Plaza.

 

Citește și: Modelul care și-a alăptat fetița de cinci luni pe catwalk, sfat pentru românce: „Fiți încrezătoare în alegerile voastre ca mame”

În țară, educatorii perinatali SAMAS organizează cursuri gratuite de alăptare, vizionări de filme, expoziții foto tematice în orașele Focșani, Pitești, Timișoara, Șimleu Silvaniei, Drobeta Turnu Severin, Medgidia și Bacău. 

Focșani – Happy Cinema – 1 august 2018, ora 16.00 – Educator Perinatal SAMAS Claudia Ștefan. 

Timișoara – str. Hebe nr. 89 – 2 august 2018, ora 18.00 – Educator Perinatal SAMAS Gianina Romanescu. 

Medgidia - Spitalul Municipal Medgidia - 2 și 4 august 2018, ora 17.00 – Educator Perinatal SAMAS Ilenuța Zanfir Agloțoiu, Psiholog Tamara Nichita, Dr. Gonul Iusein, medic primar Diabet și Boli de nutritive.

Drobeta Turnu Severin - Maternitatea Județeană - 3 august 2018, ora 16.00 - Educator Perinatal SAMAS Magda Iorgovan.

Șimleu Silvaniei - Spitalul Orășenesc “Prof. Ioan Pușcaș” - 7 august 2018, ora 12.00 – Educator Perinatal SAMAS Mariana Olariu, Meda Morariu, Dr. Călin Șonea, Dr. Claudia Somolan, Dr. Rareș Gherai, Psiholog Daniela Bruchental, Dana Man.

Pitești – Medical Center Dr. Iuliana Copăcianu – 7 august 2018, ora 17.00 – Educatorii Perinatali SAMAS Viorica Neata, Neli Homeghiu, Amalia Neacșu, Marinela Bădulescu și Corina Ivan.

Bacău – Spitalul Județean de Urgență – 7 august 2018, ora 13.00 – Educatorii perinatali SAMAS Andreea Campanu, Efigenia Casapu și Alina Mazilu.

Gallery

Parteneri editoriali

Share

Videoclipuri cu știri

Citește și

Ultimele articole

Top citite

L-ai pierdut la TV

Articole știri

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni