Actrita Christina Hendricks din serialul “Mad Men” a trait un moment dramatic la gala de decernare a prestigioaselor premii Globul de aur, dupa ce a pierdut o bijuterie Chopard in valoare de 630.000 de euro.
Christina Hendricks a purtat la ceremonia de decernare Globurilor de Aur un set unic de bijuterii - bratari si cercei -, furnizate de firma elvetiana Chopard. Este o practica frecventa ca marci renumite sa le imprumute celebritatilor de la Hollywood bijuterii pentru a le purta la evenimentele importante din lumea filmului.
S-ar parea ca una dintre bratarile purtate de Hendricks nu era inchisa in mod corespunzator si s-a desprins de pe mana actritei fara ca aceasta sa isi dea seama, in timp ce pasea pe covorul rosu.
Actrita a observat cu groaza ce s-a intamplat cand incepuse deja ceremonia, insa serviciile de securitate angajate de organizatori au impiedicat-o sa paraseasca sala hotelului Beverly Hilton, inainte de terminarea evenimentului.
Dupa cum a dezvaluit o sursa pentru “The New York Post”, actrita i-a implorat cu lacrimi in ochi pe cei care asigurau securitatea sa o lase sa plece, le-a explicat ca pierduse o bratara cu diamante, insa nu a avut nicio sansa sa ii induplece.
In final, bratara a aparut si a fost returnata “in perfecta stare” firmei Chopard.
BONUS! O imagine din 1999 cu actrita Christina Hendricks, pe vremea cand nu avea un bust atat de voluptos. Ea este blonda din dreapta imagini, in care se face reclama la o marca de lichior.
Gallery