• PRO TV
  • Fiu de traficant și fiul unei familii cu un mare secret: pentru ce s-au remarcat băieții care îl interpretează pe Aquaman 

Fiu de traficant și fiul unei familii cu un mare secret: pentru ce s-au remarcat băieții care îl interpretează pe Aquaman 

Fiu de traficant și fiul unei familii cu un mare secret: pentru ce s-au remarcat băieții care îl interpretează pe Aquaman 

Actorii care interpretează versiunile mai tinere ale lui „Aquaman” au un palmares actoriesc impresionant.

Toată lumea a remarcat performanțele actoricești de excepție ale micilor actori care interpretează versiunile mai tinere ale lui Aquaman în filmul omonim. 

Kaan Guldur (9 ani) și Otis Dhanji (13 ani) nu numai că au fost aleși pe sprânceană (asemănarea fizică cu actorul Jason Momoa e izbitoare), dar au oferit și câteva momente de excepție în film.

Cei doi sunt originari din Australia și nu se află la prima apariție cinematografică.

Înainte de „Aquaman” Guldur a mai jucat în „Fighting Season”, un serial difuzat de un post de televiziune din Australia, dramă în care interpretează un personaj pe nume Callum Collins.

Micul Callum e copilul unei familii care are un mare secret: tatăl lui Callum oscilează între masca pe care o proiectează în societate - de erou de război - și fața sa reală și întunecată - de criminal în serie.


Micul actor i-a și mulțumit lui Jason Momoa printr-o postare pe Instagram și l-a numit „mentorul" lui. De asemenea, micuțul și-a exprimat speranța de a deveni „un bărbat minunat", la fel ca Momoa.

De asemenea, Guldur și-a mai împrumutat vocea unui personaj din „The Lego Ninjago Movie” și a mai apărut într-un short movie numit „Red Ink”. 

De cealaltă parte, Djanji nu e numai actor, ci și un cântăreț și dansator talentat.

În 2015, Dhanji a apărut alături de Colin Friels și Tom Conroy în controversata piesă „Mortido”, pe scena teatrului Belvoir. Actorul l-a interpretat pe fiul unui traficant de droguri, Olivier, și a primit laudele criticilor pentru prestația sa. 

Utilizatorii de Reddit au remarcat și faptul că Djanji seamănă foarte mult și cu regretatul Heath Ledger, actorul care l-a interpretat pe The Joker în „Batman".



Filmul „Aquaman" a avut premiera în cinematografele din România în 21 decembrie.

Scenariul lungmetrajului poartă semnătura lui David Leslie Johnson-McGoldrick şi Will Beall și îi are pe partea de producție pe Peter Safran şi Rob Cowan.

Din distribuție mai fac parte Amber Heard, Willem Dafoe, Patrick Wilson, Dolph Lungren şi Nicole Kidman.

Mai jos poți urmări trailerul acestui film:

Gallery

Parteneri editoriali

Share

Videoclipuri cu știri

Citește și

Ultimele articole

Top citite

L-ai pierdut la TV

Articole știri

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni