• PRO TV
  • Cîţu, blindat în Ucraina. Ajuns ținta glumelor, explică: "Vestă era pe sub haine, iar hanoracul mai strâmt"

Cîţu, blindat în Ucraina. Ajuns ținta glumelor, explică: "Vestă era pe sub haine, iar hanoracul mai strâmt"

Cîţu, blindat în Ucraina. Ajuns ținta glumelor, explică: "Vestă era pe sub haine, iar hanoracul mai strâmt"

Preşedintele Senatului României, Florin Cîţu, s-a aflat, miercuri, alături de alţi oficiali europeni, într-o vizită în Ucraina, în timpul căreia doar el şi preşedintele Adunării Republicii Macedonia de Nord, Talat Xhaferi, au fost văzuţi purtând veste antiglonţ în public. 

Oficialii ucraineni şi preşedintele Consiliului Naţional al Adunării Naţionale Federale a Confederaţiei Elveţiene, Irene Kalin, nu au recurs la asemenea măsuri de siguranţă.

Florin Cîțu, ținta glumelor pe internet

Cîţu a purtat o vestă antiglonţ pe sub hanoracul kaki care se poate vedea şi în fotografiile oficiale puse de liberal pe pagina personală de Facebook. După apariția imaginilor, preşedintele Senatului României a devenit ținta glumelor, numeroase meme-uri viralizându-se în mediul online.

Florin Cîţu a declarat că vesta antiglonţ pe care a purtat-o la vizita în Kiev i-a fost dată de către cei de la SPP, fiind o vestă albă care de obicei este purtată pe sub haine.

"Era o vestă albă de pus pe sub haine. Poate hanoracul era mai strâmt şi de aceea se vedea. Colegii de la SPP mi-au dat-o"

„Era o vestă de purtat pe sub hanorac, era o vestă albă. Vestele negre au şi tot felul de buzunare. Era o vestă albă de pus pe sub haine. Cred că atunci poate hanoracul era mai strâmt şi de aceea se vedea. Sunt veste de interior şi veste de exterior. Colegii de la SPP sunt cei care mi-au dat vesta, aşa că puteţi să îi întrebaţi, dar am dat-o jos după ce am plecat din zona aceea”, a explicat Florin Cîţu, întrebat despre subiect, joi la Parlament, şi despre faptul că au fost multe comentarii în spaţiul public referitoare la vesta pe care a purtat-o.

Cîțu a vizitat Irpin și Gostomel, spunând că Rusia trebuie să plătească pentru întreaga reconstrucție a Ucrainei.

„Rusia trebuie să plătească pentru întregul plan de reconstrucție a Ucrainei. Am transmis asta în cadrul conferinței de presă ținută în localitatea Gostomel. Gostomel este locul unde se află Aeroportul Antonov, atacat chiar în dimineața zilei de 24 februarie și unde Rusia pregătea un desant”, a scris pe pagina sa de Facebook președintele Senatului, Florin Cîțu, după vizita în Ucraina.

Vizita lui Cîţu a avut loc la o zi după ce în zonă au fost premierul Nicoale Ciucă şi preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu.

Foto Facebook

Gallery

Parteneri editoriali

Share

Videoclipuri cu știri

Citește și

Ultimele articole

Top citite

L-ai pierdut la TV

Articole știri

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni