Connect-R, o poveste de succes. Dezvaluirile artistului despre copilarie, cariera, familie si despre iubita lui, Diana: VIDEO

Citeste mai mult despre: Connect-R, vara nu dorm,
Data publicarii: 02 Decembrie 2012
Data actualizare: 02 Decembrie 2012
Bucuresti. Constanta. Timisoara. Roman. Si lista poate continua cu toate orasele tarii. Cat l-au tinut rarunchii, tot poporul si-a exprimat anul acesta insomnia.

O melodie care a ajuns la 13 milioane de accesari pe internet si a stat 14 saptamani pe locul 1 in topurile romanesti. A fost hitul verii si inca face furori, iar "vinovat" pentru toate acestea este Connect-R, alias Relu, alias Stefan Mihalache.

Bucuresti, mai bine de un ceas dupa miezul noptii. In studioul sau, Connect-R si trupa lui nu dorm nici toamna.

A cantat "Vara nu dorm" de cateva sute ori, in cateva sute de concerte. O piesa care i-a sporit celebritatea si i-a adus multe contracte. El a gandit muzica, el a scris versurile, inspirat de insomnia de care sufera tatal sau si de noptile petrecute in studio sau in concerte. Si a tras lozul cel mare. Piesa a prins, iar Connect-R a ajuns sa traiasca "pe drumuri".

Ne-am intalnit pe drumul care leaga Aradul de Timisoara si am intrat in ritmul de viata al unei vedete. Nu mai are timp pentru iubita sau familie. E tot timpul plecat. Au ajuns sa petreaca in masina ore in sir. Au si sapte concerte intr-o singura zi, de la un capat la altul al tarii.

S-a apucat de cantat acum 15 ani. A facut parte din mai multe trupe, a compus si a lansat mai multe piese. Si-a creat un look de rapper dur, imagine la care a renuntat anul acesta, cand a filmat videoclipul la "Vara nu dorm".

"Stefan, am hotarat sa iti cumparam un ghiozdan"

Se mai intoarce uneori intre blocurile gri din Dristor, in care a copilarit.

Acum e primit ca o vedeta. Atunci, la sfarsitul anilor '80, era doar un biet copil, nascut intr-o familie de oameni saraci, ramasi fara serviciu dupa caderea comunismului.

A ajuns acum deasupra tuturor, dar isi aminteste cu un nod in gat de acele vremuri. "Mama, la un moment dat, facea un fel de terci. Pastra malaiul ca era foarte ieftin pe atunci si facea un fel de terci. Foarte lichid si mancam dintr-ala cand nu aveam nimic. Dar au fost zile cand nu a fost nici terciul ala".

Si nici la scoala nu i-a fost mai usor: "Cred ca in clasa a II-a sau a III-a, m-a scos doamna Marin in fata si zice: 'Stefan, uite, am hotarat cu parintii colegilor tai sa punem bani sa iti luam niste pantofiori, uniforma si un ghiozdan'. Asta a fost".

E tigan si nu ii e rusine de asta

In ciuda griului si a amintirilor, locul ii e drag. Imediat dupa Revolutie, parintii au vandut apartamentul si s-au mutat intr-un cartier marginas.

Mai tarziu, au cumparat o casa nationalizata, dar fostii propropietari au castigat-o in instanta. Acum, parintii locuiesc in chirie impreuna cu sora lui Connect-R, iar el se gandeste sa le recumpere apartamentul din Dristor.

De la mama a primit o educatie spartana, de la tata - talentul. Sunt eroii lui si au trecut prin multe. Tocmai de accea, le-a pus tabloul pe umar.

Sunt o familie de tigani si nu se feresc sa spuna raspicat lucrul asta.

Cand era mic, isi dadea alocatia pentru o ora intr-un studio. De cativa ani, are propriul studio. Aici le vine inspiratia, aici creeaza de cativa ani. Si hituri au tot scos, dar cu "Vara nu dorm" au rupt gura targului. Are band si trupa de dansatori. Sunt impreuna de cativa ani. Dansatorii sai sunt adevarati acrobati, campioni la diverse competitii in lume.

Si impreuna fac show, iar acolo unde apar, lumea e in delir. In spatele suscesului sunt, insa, sute de ore de munca, nopti nedormite, o viata pe drumuri. Dar, pe scena, efortul nu mai conteaza.

Connect-R citeste pentru a doua oara Biblia si a inceput sa isi puna probleme de existenta, sa se intrebe ce ar fi de facut ca lucrurile sa functioneze mai bine in tara asta.

Acum filmeaza pentru un nou clip. Dovada ca succesul din aceasta vara nu i-a luat mintile, ca nu este omul unei singure melodii, dar va ramane probabil pentru toti cantaretul care nu doarme vara.

Logodnica Diana si garsoniera de cativa metri patrati

Pe Diana o stie de cativa ani si a cerut-o deja de sotie. Au aparut impreuna intr-un clip. La succesul pe care il are, te-ai astepta sa-l gasesti intr-o casa mare. Locuiesc impreuna intr-o garsoniera de doar cativa metri.

S-au cunoscut acum 5 ani si luni de zile s-a chinuit sa-i cucereasca inima. Cea mai mare calitate: ii accepta deplasarile cu saptamanile. Vorbesc mereu la telefon. 

Ii merge bine, are succes, il iubeste lumea. Acum e in Timisoara, maine va fi in Severin, apoi Bucuresti si multe alte locuri. Canta peste tot si lumea canta cu el. N-are inca succes peste granita. Poate si pentru ca majoritatea melodiilor sunt in romana. Ii multumeste, insa, lui Dumnezeu ca i-a dat succes aici intre romani.

Stefan Mihalache este un roman-tigan, un om care a plecat de jos, care a cunoscut saracia si a ajuns sa se bucure de glorie. A ramas un om normal, traieste inca intr-o garsoniera, intr-un bloc gri, dar este un artist care mai ales anul acesta a contribuit din plin la buna dispozitie a romanilor. Dupa ani de munca, de "cantari" asa cum le numeste el, Connect-R a ajuns o "Voce a Romaniei".




VIDEO PROTVPLUS.RO
STIRILEPROTV.RO
Mai mult pe STIRILEPROTV.RO
Modifică setările cookies