• PRO TV
  • Cum a pierdut Lisa Marie Presley averea de 100 de milioane de dolari lăsată de Elvis

Cum a pierdut Lisa Marie Presley averea de 100 de milioane de dolari lăsată de Elvis

Cum a pierdut Lisa Marie Presley averea de 100 de milioane de dolari lăsată de Elvis

Lisa Marie Presley era singurul copil al celebrului Elvis Presley cu soția lui, Priscilla. Cântăreața avea doar 9 ani când Regele rock’n’roll a murit, dar a moștenit tot ce avea tatăl ei abia la 25 de ani. Averea sa ajunsese la 100 de milioane de dolari, însă a risipit-o în câțiva ani.

Elvis Presley a fost stors de bani de managerul lui, astfel încât în ziua morții sale avea o avere de doar 5 milioane de dolari. Ingeniozitatea soției sale, care a transformat reședința familiei, Graceland, în atracție turistică, a dus la creșterea substanțială a veniturilor urmașilor Regelui rock’n’roll.

În 1993, averea lui Elvis a ajuns la unica sa fiică, Lisa Marie Presley. Posesiunile răposatului Elvis ajunseseră să valoreze 100 de milioane de dolari, o sumă greu de gestionat de un singur om.

Astfel, Lisa Marie a luat o decizie înțeleaptă, însă pe care a regretat-o toată viața: i-a încredințat veniturile familiei managerului Barry Siegel. În 2005, acesta a vândut 85% din interesele trustului Elvis Presley Enterprises, inclusiv drepturile Lisei Marie asupra numelui și imaginii tatălui ei. 

Averea fiicei lui Elvis a scăzut drastic, de la 100 de milioane $ la 40 de milioane $, însă și acești bani au dispărut. Cei doi s-au acuzat reciproc de cheltuieli nejustificate. În 2015, Lisa Marie l-a concediat pe Siegel. În conturile sale mai rămăseseră 14.000 de dolari.


Lisa Marie Presley (dreapta) și mama ei, Priscilla Presley. FOTO: Getty Images

La tribunal cu al patrulea soț

De la 100 de milioane de dolari în conturi, Lisa Marie Presley ajunsese, în 2018, să aibă datorii de 16 milioane de dolari. L-a dat în judecată pe fostul administrator al averii sale, pentru a dovedi că a fost păcălită și falimentată de acesta.

Procesul nu s-a încheiat nici azi, deși Lisa Marie Presley a murit la doar 54 de ani

Totuși, în 2019, a obținut o mică victorie în instanță. Un judecător a stabilit ca fiica lui Elvis să primească citații acasă în legătură cu datoriile bancare doar pentru tranzacțiile înregistrate înainte de 2016.

Lisa Marie Presley nu a avut noroc nici în dragoste. A fost căsătorită de patru ori, inclusiv cu Michael Jackson, însă cel de-al patrulea soț i-a cauzat cea mai mare suferință din ultima parte a vieții. Michael Lockwood a început un război în instanță pentru presupusa avere de 16 milioane de dolari a Lisei, custodia celor doi copii ai lor și pensia alimentară.

După ce a obținut o decizie în favoarea ei, în 2018, Lisa Marie Presley a fost chemată din nou la tribunal de fostul soț, insistând ca aceasta să-i achite 40.000 de dolari pensie alimentară.

Fiica lui Elvis a răspuns că nu are de unde, fiindcă e falită. Procesul nu s-a încheiat nici acum.

Fotografii: Getty Images

Vezi și VIDEO: 

Gallery

Parteneri editoriali

Share

Videoclipuri cu știri

Citește și

Ultimele articole

Top citite

L-ai pierdut la TV

Articole știri

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni