• PRO TV
  • Cum arată și cu ce se se ocupă acum Hulk al Braziliei. A fost la un pas de o tragedie după ce și-a injectat ulei în brațe

Cum arată și cu ce se se ocupă acum Hulk al Braziliei. A fost la un pas de o tragedie după ce și-a injectat ulei în brațe

Cum arată și cu ce se se ocupă acum Hulk al Braziliei. A fost la un pas de o tragedie după ce și-a injectat ulei în brațe

Romario dos Santos Alves, supranumit „Hulk al Braziliei” a ținut primele pagini ale ziarelor în 2015. Tânărul, care avea pe atunci 25 de ani, și-a injectat o soluție în mușchi, pe bază de ulei și alcool, pentru „a deveni peste noapte” copia celebrului personaj interpretat de Lou Ferrigno.

Romario a trecut printr-o perioadă dificilă, când starea lui de sănătate se agravase din cauza cocktailului pe care și l-a injectat în mușchi.

„Îmi amintesc când doctorul mi-a spus că s-ar putea să-mi amputeze ambele brațe, toți mușchii mei erau tari ca o stâncă”.

„Vreau ca alți oameni să vadă pericolele, aș fi putut muri pentru că îmi doream mușchi mai mari. Doar că nu merită”, spunea Romario într-un interviu pentru dailymail.co.uk

În prezent, fostul culturist duce o viață liniștită în localitatea natală. El este frizer și adesea postează pe contul său de socializare imagini cu clienții care îi treg pragul salonului. 

Brazilianul nu s-a lăsat de sport însă nu mai este atât de împătimit după transformarea corpului. El frecventează sala doar pentru a se menține într-o formă bună. În timpul liber, Romario mai câștigă un ban de pe urma evenimentelor, unde îl imită pe Hulk. De asemenea, el este pasionat de pictură.





Romario dos Santos Alves este căsătorit și are un băiat. 

Sursă foto: Instagram/ romario_hulkbrasileirooficial

Vezi și: 

Adevărul despre palma lui Will Smith!

 









Gallery

Parteneri editoriali

Share

Videoclipuri cu știri

Citește și

Ultimele articole

Top citite

L-ai pierdut la TV

Articole știri

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni