• PRO TV
  • Dana Nălbaru a vorbit despre motivele pentru care s-a retras din lumina reflectoarelor și s-a pocăit

Dana Nălbaru a vorbit despre motivele pentru care s-a retras din lumina reflectoarelor și s-a pocăit

Dana Nălbaru a vorbit despre motivele pentru care s-a retras din lumina reflectoarelor și s-a pocăit

Dana Nălbaru a fost una dintre cele mai cunoscute cântărețe de la noi din țară în anii 2000, atunci când făcea parte din trupa HI-Q, alături de Mihai Sturzu și Florin Groza. Ulterior, ea și-a descoperit o nouă pasiune, actoria, iar prin intermediul ei l-a cunoscut pe Dragoș Bucur, bărbatul alături de care și-a construit o familie absolut superbă.  

Dana Nălbaru a avut un succes incredibil la începutul anilor 2000, fiind constant în lumina reflectoarelor. Cu toate că avea o carieră pe care oricine și-ar fi dorit-o, artista a preferat să se retragă din spațiul public și să își dedice viața atât familiei, cât și lui Dumnezeu. În prezent, Dana Nălbaru are o căsnicie superbă cu Dragoș Bucur, bărbatul alături de care are trei copii, dintre care unul adoptat. 

Invitată la podcastul lui Mihai Morar, „Fain și Simplu”, Dana Nălbaru a vorbit în premieră despre motivele pentru care a preferat să se retragă din spațiul public. Aceasta a declarat că niciodată nu s-a simțit potrivită în rolul de „vedetă”, iar în ultimii ani a încercat să îl facă pe Dumnezeu mândru de faptele sale.

„Eu nu sunt făcută pentru a fi persoană publică. Toate lucrurile care au fost prea mult, pentru mi-au făcut rău. Prea multă lume mă cunoștea. Nu e o dramă. Nu m-a consumat, dar am avut de suferit. Nu mi-a plăcut să fiu persoană publică

În momentul în care am ales să ies din lumina reflectoarelor am făcut-o treptat. E greu să ieși dintr-o zonă pe care o cunoști foarte bine. A trebuit să mă reconstruiesc și am descoperit multe lucruri despre mine. L-am descoperit pe Dumnezeu. Schimbările în viața mea s-au produs în urmă cu 7-8 ani. Am descoperit că îmi place viața fără să mă cunoască lumea. (…) Trăiesc cea mai frumoasă perioadă a vieții mele și îi mulțumesc lui Dumnezeu. Sunt un om extrem de împlinit!”, a spus ea.

Dana Nălbaru a recunoscut faptul că s-a botezat la 33 de ani și a ales să se pocăiască deoarece a vrut să fie cât mai aproape de Divinitate, iar în acest moment se consideră „Dana Nălbaru, roaba lui Dumnezeu”:

„Am venit la tine la podcast și nu mă mai duc la nimeni, promit. La 33 de ani m-am botezat. Sunt pocăită și îmi doresc să mă pocăiesc și mai mult. Astfel ca în fiecare zi a vieții mele să îl fac pe Iisus mândru de mine și să tind spre Dumnezeu în fiecare zi a vieții mele”, a mai spus ea.

Soția lui Dragoș Bucur a vorbit în podcastul lui Mihai Morar despre unul dintre cele mai grele momente prin care a trecut. În urmă cu mai bine de un an, fiul ei a fost supus unei operații grele, iar rugăciunile către Dumnezeu au ajutat-o să depășească perioada:

„Am învățat că poți trăi în lume, dar nu cu lumea. Am învățat că pot fi fericită cu puține lucruri. (…) Când băiețelul meu s-a îmbolnăvit, anul trecut, în ianuarie, și a trecut printr-o operație destul de grea, am trecut printr-un moment în care am crezut că o să-l pierdem”.

Dana Nălbaru a vorbit despre ceea ce înseamnă pocăința în zilele noastre. Fosta solistă de la HI-Q a desființat mitul conform căruia în momentul în care îți deschizi sufletul către Divinitate, trebuie obligatoriu să porți batic pe cap. 

„Nu am fost disperată, am avut cu adevărat credință că lucrurile vor fi bine. M-am pus pe genunchi și m-am rugat. Și am știut că el va fi bine, pentru că atunci Domnul a vorbit. Una este să crezi și altă este să te încrezi în Dumnezeu. Când te încrezi în Dumnezeu, te lași cu totul în brațele Lui. Eu cred că am fost omul cu cele mai multe frici. Fricile mele au dispărut. Când te pocăiești mulți spun că ai luat-o razna și se așteaptă să te vadă cu batic pe cap când ieși pe stradă. Ori nu e așa. Pocăința este, în primul rând, în inima ta…. Trăiesc cea mai bună perioadă a vieții mele și îi mulțumesc lui Dumnezeu prin toate lucrurile prin care am trecut!”, a adăugat ea. 

Sursă foto: Dana Nălbaru/Instagram, Dragoș Bucur/Instagram

 

VEZI ȘI VIDEO

Gallery

Parteneri editoriali

Share

Videoclipuri cu știri

Citește și

Ultimele articole

Top citite

L-ai pierdut la TV

Articole știri

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni