Donald Trump, acuzat de agresiune sexuală de un fost fotomodel

Donald Trump, acuzat de agresiune sexuală de un fost fotomodel
Donald Trump are mai multe plângeri de abuz sexual. FOTO: Getty Images
Autor: Dan L. Brumar
Data: 18 Septembrie 2020
Probleme vechi, necazuri noi pentru Donald Trump. Într-o perioadă în care ar trebui să-i convingă pe americani că e cel mai bun președinte pe care-l pot avea, șeful statului se confruntă cu noi acuzații de abuz sexual.

O femeie de 48 de ani a dezvăluit într-un ziar britanic că actualul președinte american a agresat-o sexual în 1997, în timpul US Open, turneul de tenis de la New York. Amy Dorris s-a confesat celor de la The Guardian, cărora le-a spus că Donald Trump, pe atunci în vârstă de 51 de ani, a intrat peste ea în toaletă și a atacat-o. 

Femeia, fost fotomodel, susține că Trump i-a „băgat limba în gât” și a pipăit-o, în timp ce ea a încercat din răsputeri să-l îndepărteze.

Atunci strânsoarea lui a devenit și mai puternică, iar mâinile lui erau peste tot corpul meu, pe fund, pe sâni, pe spatele meu. Nu știu cum se spune când cineva își îndeasă limba, cu forța, pe gâtul cuiva. Dar am respins-o cu dinții. O împingeam. Și cred că i-am provocat ceva răni. M-am simțit violată”, a spus femeia, care venise la eveniment cu iubitul ei, Jason Binn, un bărbat pe care Trump îl considera atunci „cel mai bun prieten” al lui.

Amy Dorris, azi. FOTO: The Guardian/YouTube

Amy Dorris și-a făcut publică povestea în urmă cu 10 ani, însă nu a reușit să obțină nimic în urma dezvăluirilor sale. Casa Albă și staff-ul de campanie al lui Trump au respins categoric acuzațiile, deși o serie de apropiați ai femeii susțin că Amy Dorris și nu și-a schimbat povestea în ultimii 10 ani.

Acuzațiile sunt total false. Vom apela la orice mijloace legale disponibile pentru a trage la răspundere The Guardian, pentru publicarea cu rea intenție a acestei povești nefundamentate”, a fost reacția promptă a consilierului legal al lui Trump.

Donald Trump nu e la prima acuzație de acest gen. Șeful statului este arătat cu degetul în cel puțin 12 alte cazuri, de femei care susțin că au fost pipăite sau agresate sexual de actualul președinte american.

Departamentul de Justiție din SUA îl reprezintă pe Trump în instanță, într-un caz de defăimare care are ca obiect o acuzație de viol îndreptată împotriva șefului statului american. Editorialista Elizabeth Jean Carroll este cea care l-a acuzat pe Trump că a violat-o în cabina de probă a unui magazin din New York, în anii ’90.

Fotografii: Getty Images 

Vezi și VIDEO: Cristi Bozgan dezvăluie secretele din Ferma. Orășeni vs. Săteni - Trending Review cu Daragiu - Episodul 38

FULLSCREEN
Donald Trump, acuzat de agresiune sexuală de un fost fotomodel
  • /



VIDEO PROTVPLUS.RO


STIRILEPROTV.RO
Mai mult pe STIRILEPROTV.RO
Modifică setările cookies