• PRO TV
  • Elena Lasconi, Andreea Antonescu, Mihai Rait, Mircea Zara si Ciprian Schiopu traiesc aventura vietii lor la Fort Boyard

Elena Lasconi, Andreea Antonescu, Mihai Rait, Mircea Zara si Ciprian Schiopu traiesc aventura vietii lor la Fort Boyard

Elena Lasconi, Andreea Antonescu, Mihai Rait, Mircea Zara si Ciprian Schiopu traiesc aventura vietii lor la Fort Boyard

Spiritul aventurii Fort Boyard a cuprins o noua echipa pregatita sa treaca prin cele mai dure probe existente in interiorul fortului. Andreea Antonescu, Elena Lasconi, Mihai Rait, Mircea Zara si luptatorul Ciprian Schiopu sunt cei cinci care isi vor lua inima-n dinti si vor lupta contra-cronometru pentru a obtine cat mai multe chei si a patrunde in camera comorii.

Cei cinci formeaza o echipa bine echilibrata, inarmata cu forta, curaj, strategie, umor si determinare pentru a face fata tuturor probelor, care nu sunt deloc usoare. Paul Ipate si Octavian Strunila, prezentatorii Fort Boyard, vor fi alaturi de ei si de personajele legendare ale fortului pentru a-i ghida la fiecare pas si a le da curaj.

Elena Lasconi este definitia perfecta a determinarii. Dupa ce a trecut prin experienta din jungla si a trait, la Ferma vedetelor, in conditii ca acum 100 de ani, acum a marturisit: „Am acceptat provocarea Fort Boyard pentru ca mie mi se pare ca viata fara provocari ar fi extrem de plictisitoare. Provocarile te formeaza ca individ si chiar te cresc spiritual. Imi plac provocarile si ador sa le infrunt in echipa. Este incredibil cate poti sa inveti despre tine si mai ales sa traiesti sentimentul solidaritatii, in stare pura, impreuna cu oameni pe care nu ii cunosti foarte bine. Este atat de frumos si atat de rar in ziua de azi! Aproape pe cale de disparitie. Daca ar fi sa folosesc cuvinte simple, as spune ca imi place sa iau totul de la viata!”.

Andreea Antonescu, o resursa nelimitata de curaj, a declarat: „Am acceptat provocarea Fort Boyard rascolita de emotii, pentru ca am realizat ca ma voi afla exact in locul, respectiv emisiunea, pentru care intram in casa de la joaca, copil fiind, pentru a nu rata show-ul! Cand eram mica nu visam vreodata sa ajung pe fort, sa fiu concurenta, desi mi-as fi dorit! Stiam ca voi incerca sa dau tot din mine, sa fac tot posibilul pentru a duce probele la bun sfarsit! Stiam ca e genul de experienta cu care te intalnesti o data in viata si imi doream sa privesc apoi in urma cu zambetul pe buze, nu cu regrete cauzate de temeri, frici, etc. Am stiut, inca de la inceput, ca nu voi pleca de pe fort fara sa am poze cu renumitul PASSE-PARTOUT! Am facut-o! ”

Mihai Rait demonstreaza ca, pe langa simtul umorului, are si simtul aventurii: „Nu am putut sa refuz provocarea Fort Boyard! Am simtit din prima ca este ceva ce trebuie sa fac, o modalitatea perfecta de a iesi din zona de confort si a trece dincolo de limitele pe care credeam ca le am. Mi-a placut enorm tot ce am trait acolo. Este o experienta care m-a imbogatit!”. 

Mircea Zara a marturisit ca: „Am acceptat sa iau parte la acest proiect pentru ca sunt genul de om caruia ii plac provocarile, ca si Elenei. Nu ma pot abtine! Formatul acesta a starnit in mine curiozitatea inca de acum 20 si ceva de ani, iar acum mi-am demonstrat, in primul rand mie, ca socoteala de acasa nu se potriveste cu cea din targ! Toate strategiile mele, pe care le gandeam de pe canapea, cand urmaream acest show, nu au nicio legatura cu ce simti cand esti pus in fata faptului implinit. Atunci este momentul in care descoperi in tine resurse ascunse!”.

Luptatorul Ciprian Schiopu a demonstrat in nenumarate meciuri de K1 ca strategia impreuna cu forta sunt reteta castigatoare in competitie: „Cand mi s-a propus sa fac parte din acest proiect, nu am stat pe ganduri si am zis DA din prima clipa. Mi-am dat seama ca situatiile limita de acolo sunt perfecte pentru a pune in practica disciplina si strategia pe care o inveti din sport! Experienta a fost mult peste asteptarile mele, iar echipa alaturi de care am luptat a fost extraordinara!”. 

In curand, Fort Boyard va purta telespectatorii in cele mai inedite aventuri alaturi de Paul Ipate, Octavian Strunila si concurentii curajosi, care au zis DA si au patruns in legenda din mijlocul Oceanului Atlantic.  

Parteneri editoriali

Share

Videoclipuri cu știri

Citește și

Ultimele articole

Top citite

L-ai pierdut la TV

Articole știri

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni