Elena Lasconi: "Nu am dormit multe nopți când am lucrat la campania "Femeia ca o pradă"

Elena Lasconi:  Nu am dormit multe nopți când am lucrat la campania  Femeia ca o pradă
Data: 09 Octombrie 2019
În 30 de secunde trimiți un sms, postezi o fotografie pe Facebook, traversezi strada, te speli pe mâini sau citești un mail. Te-ai gândit vreodată că, în cele 30 de secunde în care tu ai făcut doar una din acțiunile acestea simple, o femeie, undeva în România, a fost agresată, lovită, abuzată? Statisticile asta arată: la fiecare jumătate de minut, o femeie din țara noastră e bătută. 

În campania “Femeia ca o pradă”, cu cele 12 reportaje impresionante, Elena Lasconi a pus reflectorul-și la propriu și la figurat, pe o situație dramatică pe care mulți o ignoră. Și chiar dacă a costat-o multe nopți nedormite-pentru că e o realitate care te lovește, ea însăși spune că “dacă o singură femeie e salvată de la moarte în România de aceste materiale, totul a meritat.”

Într-un interviu pentru protv.ro, Elena Lasconi a vorbit despre cele mai dureroase aspecte ale campaniei, despre materiale pe care a decis să nu le difuzeze niciodată, desi le avea filmate și despre situația reală a României în ceea ce privește problema violenței domestice. 

Întreaga campanie arată o realitate a suferinței! Dar care e cea mai dureroasa concluzie la care ai ajuns?

Sunt foarte multe aspecte dureroase! E dureros că peste 60% dintre români consideră că e normal ca bărbatul să își bată nevasta. Sau ca partenerul să își bată partenera. Această cifră apare în studii, eu însă mă tem că procentul e și mai mare. Dureros este că, pe lanțul de protecție al victimelor, e posibil să se afle și persoane care la rândul lor abuzează pe cineva.  Dureros e că la capitolul educație stăm foarte prost: la noi NU se învață despre violență la Facultatea de Sociolgie, la Facultatea de Psihologie, la Academia de Poliție, la Drept! Și noi avem pretenția să rezolvăm problema. 

Ce caracteristici au în comun victimele violenței domestice?

Din păcate, un lucru pe care îl au în comun e că au venit majoritatea din familii abuzive. Ori au văzut asta, ori au căpătat chiar ele bătaie. Alegerea de a tăcea în legătură cu abuzurile la care sunt supuse e un alt punct comun. Aceste victime tac, cel puțin foarte multe dintre ele. Dacă, de exemplu, treci pur și simplu pe lângă o femeie și ea tresare, nu e OK. Dacă se uită la telefon de fiecare dată când și-a terminat programul de muncă și se grăbește să fugă repede acasă, iar nu e OK. Mai există și femei care râd foarte mult de ele, sunt foarte joviale și ai impresia că au o viață OK. Dar ele de fapt vor să mascheze ce au acasă. 

În condițiile în care foarte multe femei abuzate tac, ție cum ți-au vorbit și s-au lăsat filmate?

A fost un întreg proces, care a durat mai bine de trei luni. Întâi m-am documentat și am fost la ședințe de terapie de grup, să le explic ce vreau să fac și de ce. Să le arăt că nu intenționez să intru cu bocancii în viața lor. Femeile au avut încredere în mine și le mulțumesc pentru asta. Mai e ceva ce nu se știe: au fost cazuri pe care am decis chiar eu să nu le dau la televizor, deși apucasem să le filmez. Nu mi-a interzis nimeni să le difuzez, pur și simplu m-am gândit foarte mult și am luat această decizie. 

Dar ce crezi că s-ar fi putut întâmpla dacă difuzai mărturiile lor?

La cum arătau acele povești, dacă eu le difuzam, acele femei erau în pericol. Am luat această hotărâre cu scopul de a le proteja și cred că a fost decizia corectă. Era vorba în special de femei recent ieșite dintr-o relație abuzivă, unde lucrurile erau foarte delicate. În România există legi bune care să le protejeze pe aceste femei, ONG-urile chiar se implică, dar, din păcate, nu avem brățări electronice. Iar asta face să moară două femei pe săptămână pentru că nu sunt protejate, odată ce au încercat să iasă dintr-o relație abuzivă. Gândește-te că doar anul trecut au murit 77 de femei în acest fel. 


Dar există ordinele de protecție, în ce măsură acestea protejează victima?

Ordinul de protecție, în România, e de multe ori doar o foaie într-un sertar. Pentru că nu există brățări electronice, nu avem cum să monitorizăm agresorul și victima. Tocmai de aceea, aceste ordine de protecție se încalcă și sunt femei care mor. Pentru că, ce se întâmplă de multe ori: se dă un ordin de protecție, bărbatul e scos de către Poliție din casa lui și, în aceste condiții, furia lui este tot mai mare. Nu există un adăpost special pentru agresori, sunt duși în același loc unde sunt și oameni ai străzii de exemplu, iar în aceste condiții ei devin și mai frustrați, și mai furioși. Iar această furie dusă la extrem pune în pericol tot viața femeilor abuzate. 

Pentru a găsi mai ușor soluții pentru această problemă, unde ar trebui să ne uităm, ca țară?

Spania a reușit să reducă în ultimii ani numărul de cazuri de violență domestică. Dar acolo s-au investit sute de mii de Euro în campanii și în măsuri luate pentru protecția victimelor. Acolo există brățări electronice, pedepsele sunt foarte mari, iar ordinul de protecție se poate da și pe doi ani, nu ca la noi, pe șase luni, cu posibilitatea de prelungire doar în cazuri grave. Mai mult, acolo polițiștii sunt pregătiți și instruiți special să gestioneze astfel de cazuri, iar în fiecare echipă există cel puțin o femeie. Există până și tribunale speciale pentru victimele violenței domestice. La noi, femeile abuzate, care trăiesc deja umilințe acasă, mai sunt umilite și la tribunal, unde trebuie să își expună cazul în fața unor oameni care nu au nicio legătură cu ce trăiesc ele și sunt acolo pentru că se ceartă pe nu știu ce teren. 

Care e cel mai mare impact pe care vrei să îl aibă campania?

Îmi doresc ca femeile să conștientizeze că, dacă în familia noastră nu se întâmplă, asta nu înseamnă că nu ne poate afecta. Pentru că acei copii care cresc în familii toxice pot să devină agresori sau agresați. Pentru că profesoara care îți pregătește copilul pentru viață poate să fie victima violenței domestice, iar munca ei ar putea să fie afectată de ce trăiește acasă.  În plus, aș vrea ca oamenii să iasă din bula lor, în care cred că abuzurile se întâmplă doar la țară, undeva într-un sat din Moldova, unde bărbatul a băut prea mult și își bate nevasta. Abuzurile se întâmplă la orice nivel și peste tot, atât în România, cât și în Europa. Sunt în egală măsură prezente și la oraș și la sat, în toate păturile sociale. Și la oamenii săraci și la cei cu bani și cu poziție socială-și acolo credeți-ma că situația este mult mai gravă, că acolo există și violența psihologică. 

Mi-ai spus că în toate aceste luni în care ai lucrat la campanie, ți-ai pierdut somnul. Ce te-a impactat atât de tare? 

Mi-am pierdut somnul pentru că mi-am adus și eu aminte de o grămadă de lucruri din copilăria mea pe care le-am uitat sau pe care le-am vrut îngropate.  Vin dintr-o generație în care nu era nimic ieșit din comun să capeți bătaie cu cureaua de exemplu. Nu era nimic deosebit nici la școală, dacă te plângeai la colegii tăi că ai primit bătaie cu cureaua, altul primise cu furtunul de la mașina de spălat sau cu lingura de lemn. Am toate datele să fi devenit și eu victima violenței domestice, dar mi-am dat seama cât sunt de norocoasă că mi-a dat Dumnezeu un bărbat care detestă orice formă de violență. În plus, m-a măcinat și încă mă macină foarte tare faptul că, de mulți, violența domestică e luată în râs: “adică ce i-a făcut?” Unii încă au impresia că merită acele femei să fie agresate, că sigur au făcut ele ceva! Și nu, nu există niciun motiv să dai într-o femeie sau să o abuzezi în orice fel! Violența nu are nicio legătură cu dragostea! 

FULLSCREEN
Elena Lasconi: "Nu am dormit multe nopți când am lucrat la "Femeia ca o pradă"
  • /



Vezi episoade in intregime pe
STIRILEPROTV.RO
Mai mult pe STIRILEPROTV.RO