• PRO TV
  • În prag de vară și de sezon al distracțiilor, Smiley lansează „Aia e”, imnul optimistului

În prag de vară și de sezon al distracțiilor, Smiley lansează „Aia e”, imnul optimistului

În prag de vară și de sezon al distracțiilor, Smiley lansează „Aia e”, imnul optimistului

Smiley lansează în prag de vară ”Aia e”, un imn al omului optimist care știe să ia ce e bun din trecut și să trăiască prezentul cu bucurie și cu „lecțiile” învățate. 

„#AiaE este despre cum privim pozitiv ziua de azi chiar dacă am pierdut niște lucruri în trecut, despre cum ne concentrăm pe lucrurile bune care au rămas și cum le folosim pentru a merge mai departe cu lecția învățată și cu zâmbet pe față. Am făcut piesa acum câțiva ani și am trecut-o prin multe variante până a ajuns în forma de azi pe care abia aștept să o ascultați și să o dansați cu bucurie toata vara. Mi s-a părut tare că imediat ce am înregistrat varianta de astăzi a piesei, am realizat ca „Aia e” este una dintre cele mai folosite expresii în limbajul nostru. Este o expresie care poate să spună atât de multe și când e bine, și când e rău, și când ești resemnat, și când ești uimit, în multe situații cu care ne întâlnim zi de zi. Așa că, aia e, vă invit la dans!”, declară Smiley. 

„Aia e, ce-am pierdut, am pierdut, ducă-se. Aia e, oricum nu regret nimic din ce-a fost si nu mai e. Cele rele să se spele, cele bune să se-adune, nu contează ce se pierde, important e ce rămâne.”, spune parte din refrenul noii piese Smiley pentru care „drumul” e parte importantă din rostul destinației.  

Co-producție HaHaHa Production și Cat Music, cu muzica semnată de Smiley, Florin Boka, Roland Kiss, Lucian Nagy, Sergiu Gherman, Andrei Dan, versurile scrise de Smiley și Dorian Micu, producția realizată de Smiley, Feenom și Roland Kiss, iar mixul făcut de Sergiu Gherman, „Aia e” e o piesă pozitivă, fredonată și parafrazată deja de toată lumea de la prima ascultare.

Echipa HaHaHa Production a creat deja în pregătirea lansării piesei o gamă de plasturi simbolici, de stickere fizice sau de whatsapp și de diverse „remedii” haioase care să schimbe tonul de resemnare în ton de veselie al mult folositului „Aia e”. 

Gallery

Parteneri editoriali

Share

Videoclipuri cu știri

Citește și

Ultimele articole

Top citite

L-ai pierdut la TV

Articole știri

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni